Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Externe 08 Aprilie 2013 / 00:00 343 accesări

AFGANISTAN

Copii ucişi de NATO

Zece copii afgani ar fi fost ucişi sâmbătă, într-un bombardament NATO, în estul Afganistanului, au declarat, ieri, mai mulţi oficiali locali. Un purtător de cuvânt NATO a oferit însă o versiune foarte diferită. El a declarat că până la zece femei şi copii au fost răniţi, dar nu ucişi în cursul unei operaţiuni ce a avut loc în provincia Kunar. Bombardamentul a fost efectuat în contextul în care trupe afgane şi americane participau la o luptă intensă împotriva unor insurgenţi talibani. Înainte de bombardament, un american a fost ucis iar alţi patru membri ai forţelor afgane de securitate au fost răniţi într-un atac comis de insurgenţi. Moartea unui civil american în estul Afganistanului a fost anunţată sâmbătă de forţele armate americane, într-un comunicat, fără alte precizări. Un purtător de cuvânt ISAF a confirmat că este vorba despre acelaşi incident. ”S-a tras asupra noastră din mai multe case, în zonă. Un american a fost ucis, iar mai mulţi dintre ai noştri au fost răniţi. Forţa coaliţiei a răspuns cu un bombardament”, a declarat o sursă din domeniul securităţii afgane care a fost prezentă în timpul operaţiunii. ”Nu ştiam că existau femei şi copii în casă. Talibanii i-au folosit ca scut”, a adăugat acest bărbat, sub protecţia anonimatului. Alţi cinci membri ai coaliţiei, trei militari şi doi civili, au fost ucişi sâmbătă într-un atac cu maşină-capcană în sudul ţării, transformând această zi de sâmbătă în cea mai sângeroasă zi pentru coaliţia internaţională din ultimele opt luni.

BULGARIA

Gaură în podul de la Ruse

O gaură impresionantă a fost semnalată ieri pe carosabil, în secţiunea bulgară a podului rutier peste Dunătre ce asigură o legătură între România şi Bulgaria, la nivelul localităţilor Ruse şi Giurgiu. Presa bulgară scrie că gaura are un diametru de aproximativ un metru şi o adâncime de 80 de centimetri. Trei vehicule ar fi suferit avarii uşoare, iar traficul rutier a fost restricţionat temporar pe o bandă. Experţi bulgari sunt aşteptaţi astăzi să evalueze situaţia.

UCRAINA

Opozant eliberat

Preşedintele ucrainean, Viktor Ianukovici, l-a graţiat pe fostul ministru de Interne Iuri Luţenko, un aliat al fostului premier Iulia Timoşenko, care ispăşeşte o condamnare la închisoare pentru abuz de putere, a anunţat preşedinţia, ieri. Preşedinţia subliniază că acest decret se înscrie în cadrul unei relaxări hotărâte de Guvernul ucrainean vizând să facă legislaţia mai umană şi să reducă numărul persoanelor în detenţie. Publicarea acestui decret prezideţial intervine la câteva zile de la menţinerea de către Curtea de Casaţie a pedepsei de patru ani împotriva lui Luţenko, încarcerat de la arestarea sa în decembrie 2010. Hotărârea lui Ianukovici de a-l graţia pe Luţenko răspunde unor îndemnuri repetate din partea unor guverne occidentale şi unor emisari speciali ai PE în Ucraina, ca fostul preşedinte polonez Aleksandr Kwasniewski şi fostul preşedinte PE Pat Cox. Condamnările Iuliei Timoşenko - care ispăşeşte o pedeapsă de şapte ani pentru abuz de putere - şi lui Luţenko, criticate în mod deschis de către Occident, se află la originea unei crize în relaţiile dintre Kiev şi UE. Comunicatul emis de preşedinţie nu menţionează numele opozantei încarcerate, care, potrivit unor observatori, nu are şanse să iasă din închisoare pentru o lungă perioadă de timp. Timoşenko a fost premier al Ucrainei în 2005 şi de la sfârşitul lui 2007 până la începutul lui 2010, an în care a fost învinsă în alegerile prezidenţiale de Ianukovici. Opozanta a fost încarcerată, iar ulterior a fost condamnată, în 2011.

MUNTENEGRU

Alegeri prezidenţiale

Aproximativ 511.000 de alegători au fost aşteptaţi la urne, ieri, în cadrul scrutinului prezidenţial din Muntenegru, care s-a deschis la ora 5.00 GMT. Secţiile de votare s-au închis la ora 18.00 GMT. Şeful statului, Filip Vujanovic, a fost favoritul alegerilor prezidenţiale din Muntenegru, de ieri, iar o eventuală victorie va confirma hegemonia de peste 20 de ani a partidului său, care promite redresarea situaţiei economice printr-o aderare rapidă la UE. Potrivit unor sondaje, Vujanovic, care candidează pentru al treilea mandat consecutiv la conducerea acestei foste republici iugoslave, era creditat cu 55% din voturi, fiind urmat de Miodrag Lekic, un fost ministru de Externe şi unicul candidat al opoziţiei. Vujanovic şi Lekic, singurii candidaţi înscrişi în cursă, luptă pentru obţinerea unui mandat de cinci ani de preşedinte, ale cărui prerogative sunt mai degrabă protocolare. Situaţia economică a continuat să se degradeze în această ţară cu aproximativ 680.000 de locuitori, în care un salariu lunar mediu în valoare de 480 de euro abia permite acoperirea nevoilor curente şi în care şomajul afectează 20% din populaţie. Datoria publică reprezintă 51% din PIB, iar proiecţiile de creştere pentru 2013 sunt de 2,5%.

INDONEZIA

Seism

Un cutremur cu magnitudinea de 7,1 grade pe Scara Richter s-a produs sâmbătă în Papua Occidentală (Indonezia), conform Centrului american de Geofizică. Autorităţile nu au oferit informaţii privind morţi sau răniţi în urma seismului. Cutremurul s-a produs la ora 04.42 GMT, la o adâncime de 75 de kilometri. Local, seismul a fost evaluat la 7,2 grade. Nu a fost anunţată alertă de tsunami.



12