Un oficial rus încurajează separatismul transnistrean

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Un oficial rus încurajează separatismul transnistrean

Externe 20 Septembrie 2012 / 00:00 403 accesări

Constantin Zatulin, fost deputat al Dumei de Stat, actualmente director al Institutului CSI, aflat în vizită pe teritoriul R. Moldova, în zona controlată de regimul de la Tiraspol, a făcut o declaraţie care încurajează separatismul aşa-numitei republici moldoveneşti nistrene. ”În preajma manifestaţiilor dedicate zilei independenţei Transnistriei (29 august), preşedintele Vladimir Putin a expediat un mesaj în care a spus, deloc întâmplător, că poporul transnistrean trebuie să-şi decidă soarta în mod independent. Preşedintele a dat de înţeles că va trata cu respect orice alegere făcută de locuitorii Transnistriei”, a declarat Zatulin, la Tiraspol, în cadrul unei întrevederi cu liderul separatist, Evgheni Şevciuk. Şeful administraţiei separatiste de la Tiraspol a declarat recent că printre principalele obiective ale politicii externe a republicii nerecunoscute se numără consolidarea independenţei. Discursul directorului Institutului CSI, structură aflată sub controlul direct al administraţiei de la Moscova, survine la câteva zile după ce un alt oficial rus, reprezentantul preşedinţiei ruse pentru Transnistria, Dmitri Rogozin, a postat pe o reţea de socializare un mesaj în care vorbea despre Republica Independentă Transnistreană.

Nina Ştanski, pretinsul ministru de Externe transnistrean, a pornit un atac la adresa autorităţilor de la Chişinău, pe care le acuză în faţa oficialilor europeni că ar încălca drepturile cetăţenilor din stânga Nistrului. Pe parcursul unei întâlniri cu Thomas Hammarberg, consilier al ONU pentru drepturile omului, ea a afirmat că locuitorii din zona separatistă care deţin documente de călătorie emise de Federaţia Rusă sau Ucraina întâmpină greutăţi de circulaţie. De asemenea, Ştanski a invocat şi presupuse persecuţii economice la adresa unor companii din zona separatistă, care sunt împiedicate să îşi desfăşoare activitatea economică liber, pe piaţa din R. Moldova, ceea ce afectează soarta sutelor de angajaţi ale acestor societăţi. În cadrul ultimei runde de negocieri în problema transnistreană, desfăşurată la Viena, Tiraspolul a cerut Chişinăului să recunoască aşa-numita bancă centrală a Transnistriei, să înceteze să pună piedici sistemului bancar al regiunii şi să elimine barierele care obstrucţionează dezvoltarea normală a sistemului bancar.



12