UN PAMFLET PE ZI

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Pisica politică

UN PAMFLET PE ZI

Eveniment 19 Septembrie 2006 / 00:00 722 accesări

Prezidentul joacă tot mai intens rolul pisicii politice. Elementul caracteristic personalităţii sale de felină desăvîrşită nu este reprezentat de reuşita aterizării, cunoscut fiind faptul că dumnealui, ca orice pisică politică, reuşeşte să cadă tot timpul în picioare. Noutatea constă, mă refer, evident, la elementul caracteristic, în capacitatea prezidentului de a se arăta singur pe post de pisică! Pînă acum, dacă vă amintiţi, în politichie, pisica, pe post de sperietoare, era arătată adversarului sau, mă rog, cui îi era adresată… Acum, mai nou, prezidentul, pe post de pisică politică, se arată singur adversarilor liberali, încercînd să fie cît mai fioros! Nu sînt de acord cu Mircea Badea, de la Antena 3, care spunea că prezidentul este folosit, în diverse ipostaze, inclusiv televizate, pe post de… ficus ornamental. Îl contrazic. Chiar şi în momentele de telenovelă prezidenţială, pe care televiziunile au început să le difuzeze destul de des, prezidentul se arată, pe post de pisică, cui trebuie! Deşi zgîrie rău, Băsescu nu este, conform proverbului, o pisică blîndă! Ba, dimpotrivă… Îi place la nebunie domniei sale postura oficializată de "Bau-Bau" al naţiunii care pune pe toată lumea la punct! Zgîrie în dreapta şi în stînga, mai ales cînd scapă printre liberali, ceea ce ficusul nu este în stare! Curios, cu toate că aleargă după imaginea celui drept şi neiertător cu grupurile de interese, prezidentului nu-i place să joace rolul cîinelui rău care veghează pentru binele naţiunii. Dumnealui se simte mult mai bine în blana felinei care zgîrie rău, deşi, repet, nu este blîndă! Aceasta este componenta de bază a comportamentului său. Pisică rea care zgîrie şi mai rău! Acţiunile sale de tip felin sînt susţinute cu mult entuziasm de politicienii cu statut de ornamente din Partidul Democrat. Abia acum putem vorbi despre ficuşii politichiei noastre. În această formaţiune politică se găseşte cel mai mic ficus politic din lume care, indiferent de anotimp, face tot timpul "poc". Ornamentele politice sînt folosite de regulă pe fundal, dar ele au şi o evidentă încărcătură propagandistică. Nu numai în Partidul Democrat, dar şi în alte formaţiuni politice care influenţează actul de guvernare, ornamentele politice şi-au întărit rolul de decor. Avem foarte mulţi politicieni care, pentru a nu pierde ciolanul din dotarea Puterii, acceptă roluri minore în peisajul politic. Dumnealor sînt ca nişte jetoane aflate tot timpul la cheremul prezidentului care zgîrie rău. De ce zgîrie atît de rău? Pentru simplul fapt că nu toţi liberalii au acceptat să joace rolul jetonului de tip Stolo. Politicienii care acceptă statutul de ornament sînt foarte uşor de manevrat. Indivizii în cauză sînt extrem de utili în ce priveşte îndeplinirea politicii personale a prezidentului care zgîrie rău. Revenind la acest subiect, trebuie spus că foarte multe personaje s-au înşelat amarnic cînd s-au repezit să ia în braţe felina de la Cotroceni, minimalizînd pericolele la care se expun. Cei care s-au expus pot fi foarte uşor identificaţi după zgîrieturile de pe faţă. Din cauza rănilor de pe faţă, sînt politicieni care seamănă cu nişte piraţi! Au învăţat unii că nu e bine să stai cu felina prezidenţială în braţe pentru că zgîrie rău exact cînd nu te aştepţi! Aţi văzut ce s-a întîmplat cînd felina s-a jucat cu o… muscă! Încrezătoare în farmecele ei, musca a făcut cunoştinţă cu gheruţele felinei prezidenţiale, de unde rezultă că nu e bine să te încrezi în orice fel de pernuţe, dar în nici un caz în pernuţele pisicii care zgîrie rău! De fapt, cei care au asistat la acest episod spun că musca a fost lovită grosolan cu muchia unui dosar abia scos din arhiva CNSAS. Sînt şi situaţii cînd politicienii folosiţi pe post de ornament o pot sfîrşi tragic. Evident, în materie de carieră politică… Ar fi fost mult mai bine dacă prezidentul era un simplu ficus, pentru că ăsta e paşnic şi face doar umbră pămîntului!

Taguri articol
PD


12