Un român, primul cetăţean străin condamnat în SUA pentru operaţiuni de tip phishing

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Un român, primul cetăţean străin condamnat în SUA pentru operaţiuni de tip phishing

Monden 01 Aprilie 2009 / 00:00 657 accesări

Ovidiu-Ionuţ Nicola-Roman, cetăţean român originar din Craiova, în vîrstă de 23 de ani, a devenit primul străin condamnat de un tribunal american pentru rolul pe care l-a avut într-o operaţiune internaţională de tip phishing. Tînărul a fost condamnat luni la patru ani şi două luni de închisoare. Procurorii l-au acuzat de crearea de site-uri bancare false şi de trimiterea a zeci de mii de mesaje nesolicitate (spam) în speranţa că va păcăli victimele să-i furnizeze informaţiile conturilor lor. Acesta a fost arestat în Bulgaria şi extrădat în noiembrie 2007 în SUA. Tînărul a pledat vinovat, în luna iulie a anului trecut, pentru acuzaţia de fraudă. A fost inculpat în urma unei operaţiuni împotriva fraudelor de tip phishing, în care ar fi fost implicaţi alţi şase cetăţeni români, care nu au fost arestaţi.

În cazul lui Nicola-Roman, procurorii au declarat că au găsit 2.600 de numere ale unor cărţi de credit şi debit în conturi de e-mail ale acestuia şi că a obţinut probabil mai multe informaţii de acest tip. Potrivit documentelor prezentate tribunalului, tînărul a creat site-uri false pentru a păcăli în luna octombrie 2005 clienţi ai Băncii Populare, dar deţinea programe prin intermediul cărora putea induce în eroare şi utilizatori ai companiilor Wells Fargo, Suntrust, Amazon.com, PayPal şi eBay. Nu a scris de unul singur programele, dar avea numeroase instrumente de fraudare online, inclusiv un program numit Web Data Extractor, prin intermediul căruia obţinea adrese de e-mail. Ovidiu-Ionuţ Nicola-Roman, care era vînzător de haine, ar fi comis aceste fraude pentru a plăti pentru medicamentele şi tratamentul mamei sale bolnave, conform avocatului apărării.

Numărul de reclamaţii privind infracţionalitatea pe Internet a crescut cu 33% în 2008 faţă de 2007, în SUA, provocînd victimelor pierderi financiare în creştere cu 11 procente. Numărul de reclamaţii depuse în legătură cu criminalitatea pe Internet pe Internet a ajuns la 275.284 în 2008, potrivit IC3, centrul care înregistrează totalitatea reclamaţiilor referitoare la criminalitatea cibernetică şi care rezultă dintr-un parteneriat între FBI şi National White Collar Crime Center. Pierderile în dolari legate de infracţionalitatea pe Internet au crescut cu 10,8 procente, atingînd 265 de milioane de dolari faţă de 239 de milioane în 2007. Suma individuală medie de pierderi înregistrate din cauza criminalităţii cibernetice este de 931 de dolari. Tipurile de reclamaţii înregistrate de IC3 se referă atît la fraudele comise în licitaţii online, cît şi la fraude cu cărţi de credit, intruziuni în sistemul calculatoarelor, mesaje nesolicitate (spam) sau trimiterea de mesaje care conţin pornografie infantilă. Din totalul plîngerilor, 72.940 au dus la o anchetă. Plîngerea cea mai întîlnită (32,9% din cazuri) se referă la nelivrarea sau neplata unui produs. Potrivit acestui raport, bărbaţii pierd cel mai mult pe Internet: fiecărui dolar pierdut de o femeie îi corespund 1,69 de dolari pierduţi de un bărbat.



12