Un seism de 3,8 grade a zguduit Vrancea

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Un seism de 3,8 grade a zguduit Vrancea

Eveniment 23 Octombrie 2013 / 00:00 401 accesări

Un nou cutremur a zguduit Vrancea. Seismul, cu magnitudinea de 3,8 grade pe scara Richter, s-a produs ieri, la ora 10.16, la o adâncime de 127 de kilometri şi a avut intensitate II în zona epicentrală. Oraşe apropiate de epicentrul cutremurului sunt: Focşani (36 de kilometri), Mărăşeşti (43 de kilometri), Covasna (45 de kilometri), Râmnicu Sărat (46 de kilometri) şi Târgu Secuiesc (55 de kilometri). În ordinea magnitudinii, harta cutremurelor produse în zona Vrancea este următoarea: în 6 octombrie, s-a produs un seism de 5,5 grade pe scara Richter, cel mai mare din ultimii patru ani. Seismul a fost simţit şi la Bucureşti, dar şi în nordul Bulgariei şi în Republica Moldova. În 15 octombrie, la ora 22.33, în Vrancea s-a produs un cutremur de 4,7 grade. În 12 octombrie, tot în Vrancea s-au produs două cutremure cu magnitudinile de 3,5 grade şi, respectiv, 3 grade pe scara Richter, iar în 13 octombrie, la ora 0.23 a avut loc un seism de 3 grade. Anul acesta, în zona Vrancea s-au mai produs şase cutremure cu magnitudinea de cel puţin 4 grade, la 11 august (4,5 grade), 28 iulie (4 grade), 12 iulie (4,1 grade), 20 iunie (4,2 grade), 21 aprilie (4,2 grade) şi 6 martie (4,2 grade).

Taguri articol


12