Un sfert din proiectele PNDR din aprilie, selectate pentru finanţare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Un sfert din proiectele PNDR din aprilie, selectate pentru finanţare

Administrație 07 August 2008 / 00:00 477 accesări

Aproape 340 de proiecte au fost selectate pentru finanţare în sesiunea din luna aprilie a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), reprezentînd un sfert din numărul celor care au intrat în competiţie în acest interval. Diferenţa este reprezentată în mare parte de proiecte eligibile care vor fi reportate pentru sesiunea următoare, întrucît banii pentru luna aprilie au fost epuizaţi. Proiectele eligibile sînt selectate în funcţie de punctajul obţinut. Sesiunea din aprilie este a doua a programului, iar banii vor fi acordaţi pentru modernizarea exploataţiilor, creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere, renovarea şi dezvoltarea satelor. Numărul de proiecte care au intrat în competiţie în sesiunea din aprilie a fost mult mai mare decît în sesiunea anterioară, întrucît proiectelor depuse în intervalul 2-25 aprilie li s-au adăugat cele reportate din luna martie. În luna aprilie, ca şi în sesiunea anterioară, măsura care a atras cel mai mare număr de proiecte a fost modernizarea exploataţiilor, unde au fost alese spre finanţare 271 de proiecte, iar 344 au fost reportate pentru următorul interval de selecţie. Alte 409 proiecte nu au fost selectate şi vor fi returnate investitorilor care le-au depus, întrucît au parcurs două sesiuni fără să fie selectate. Potenţialii beneficiari pot depune din nou aceste proiecte, îmbunătăţite, astfel încît să poată obţine un punctaj mai bun. Măsura care a concentrat cel mai mic număr de proiecte a fost cea de creştere a valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere, fiind selectate 23 de proiecte. Acestea sînt însă proiecte mai complexe şi cu valori mai mari decît cele privind modernizarea exploataţiilor. Renovarea şi dezvoltarea satelor reuneşte proiectele cu cele mai mari valori. În acest caz au fost selectate 43 de proiecte, 86 au fost reportate, iar 164 vor fi returnate deponenţilor. Pentru sesiunea din aprilie au fost alocate fonduri de 215,2 milioane de lei pentru modernizarea exploataţiilor, 189,9 milioane de lei pentru creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere şi 383,5 milioane de lei pentru renovarea satelor. PNDR a fost lansat în martie 2008, în primele două sesiuni fiind disponibile numai cele trei măsuri menţionate. Din mai au fost introduse două scheme de ajutor de stat care vizează IMM-urile din industria alimentară şi forestieră, iar din septembrie vor fi introduse noi domenii de finanţare. Prin intermediul PNDR, România poate accesa fonduri UE de aprox. opt miliarde de euro, pînă în 2013. Depunerea proiectelor se face în sesiuni şi nu continuu, ca în cazul SAPARD.



12