„Vacanţă în Insula Corfu\"

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Eveniment editorial

„Vacanţă în Insula Corfu\"

Cultură 12 Noiembrie 2011 / 00:00 565 accesări

Prolificul Club al Artelor „Solteris”, care îşi desfăşoară activitatea la Cercul Militar Mangalia, continuă, şi în acest sfârşit de săptămână, seria întâlnirilor duminicale cu publicul mangaliot iubitor de artă şi evenimente culturale. Pentru după-amiaza acestei zilei de duminică, de la ora 15.00, Clubul „Solteris” a pregătit un eveniment editorial care aduce în centrul atenţiei noua carte a preotului-scriitor Ioan Aurel Bolba, intitulată „Vacanţă în Insula Corfu\". Volumul a apărut în condiţii grafice deosebite, la editura Metafora.

INVITAŢI Printre numeroasele personalităţi de la malul mării invitate la acest eveniment special se numără, desigur, membrii „Solteris”, redactorul-şef al revistei „ExPonto”, scriitorul Ovidiu Dunăreanu, poetul Sorin Roşca, preşedintele Comunităţii Elene Elpis, Antoniadis Eftimie, scriitoarea Mihaela Burlacu - consilier cultural în cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, prozatoarea Steliana Bajdechi.

Prefaţa cărţii „Vacanţă în Insula Corfu\" a fost semnată de scriitoarea Emilia Dabu - membră a Uniunii Scriitorilor din România (USR) şi preşedintele Clubului „Solteris”. Alături de aceasta, vor prezenta cartea scriitorii: Ana Ardeleanu, Marius Robert Dincă, Dora-Alina Romanescu, Adina Lozinschi, George Şerban, Naum Liana.

IOAN AUREL BOLBA: PREOTUL-SCRIITOR Ioan Aurel Bolba reuşeşte încă o dată să răsfeţe sufletele iubitorilor de cunoaştere prin cărţi scrise în urma fiecărui sejur făcut în Franţa, Turcia, Grecia. Deşi a publicat şi cărţi de referinţă, precum „Figuri de ierarhi şi preoţi cărturari\" (două volume), „Episcopii ortodocşi ai Oradei\" şi „Patriarhii României\", preotul scriitor se întoarce cu dragoste, de fiecare dată, la cele dedicate locurilor pe care cu atâta pasiune şi dragoste le vizitează. Autorul „Vacanţei în Insula Corfu” este colaborator al revistelor din ţară şi străinătate „Solteris\", „Calea de lumină\" (Canada), „Actualitatea ortodoxă\", „Viaţa de pretutindeni\".

VERNISAJ ŞI RECITAL INSTRUMENTAL Evenimentul de la Cercul Militar Mangalia va fi completat de vernisajul unei expoziţii colective de pictură, dedicată toamnei, semnată de: Nicolae Găgeanu, Marcela Dabu, Cristian Petică, Karl Robert Perko. Cu această ocazie va fi prezentat şi noul număr al revistei „ExPonto\". Mai mult, un recital de pian şi chitară va reîntregi clipa culturală de la malul mării.



12