Visul unei mese calde în școli, la un pas să se împlinească!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Proiect în dezbatere publică

Visul unei mese calde în școli, la un pas să se împlinească!

Educație 28 Iulie 2016 / 16:12 822 accesări

Ministerul Educației dorește să scoată ”Laptele și cornul” din școli și să le înlocuiască prin acordarea unei mese calde în școli. În acest sens, în școli ar urma să funcționeze un program-pilot prin care, timp de 1 an, elevii să primească o masă caldă în valoare de 7 lei pe zi, înlocuind programele ”Laptele și cornul” și ”Fructe în școli”. Ministerul Educației a lansat în dezbatere publică un proiect de ordonanță privind aprobarea Programului național de acordare a unui supliment alimentar sub forma unui pachet alimentar sau a unei mese calde pentru elevii din învățământul primar și gimnazial de stat. Dacă programul-pilot se va desfășura bine și va fi viabil, Guvernul României va decide apoi extinderea sa la nivel național. În documentele publicate pe site-ul ministerului (www.edu.ro) este inclusă și lista celor 22 de unități școlare care ar urma să fie prinse în programul-pilot, în care se află și 2 unități școlare din județul Constanța. Este vorba despre Colegiul Național Pedagogic ”Constantin Brătescu” din Constanța, unde învață 1.145 de elevi din învățământul preșcolar, primar, gimnazial și liceal, respectiv Școala Gimnazială nr. 1, sat Văleni, structură a Liceului Tehnologic ”Radu Prișcu” din Dobromir, unde învață 711 preșcolari și elevi din ciclul primar, gimnazial și liceal. În acordarea mesei calde, se va ține cont de solicitările de natură medicală, culturală ori religioasă, elevii beneficiind de produse alimentare adecvate, în limita unei valori zilnice de 7 lei de elev. În total, în programul-pilot vor fi prinși peste 11.000 elevi din mediul rural și urban. Rămâne de văzut dacă programul va putea fi implementat în toate școlile din România, ținând cont că nu toate au spații suficiente pentru amenajarea unor cantine.



12