Voicu Săbău s-a retras de la AJF

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Voicu Săbău s-a retras de la AJF

Sport 27 Februarie 2009 / 00:00 738 accesări

Săptămîna trecută, Voicu Săbău, vicepreşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal, a fost sărbătorit de colegii săi cu ocazia retragerii din activitate. Această „a doua pensionare”, după cea de la locul de muncă, a avut loc în prezenţa colaboratorilor de la AJF şi a prietenilor, constituind prilej de aduceri aminte, dar şi pentru o premiere din partea Direcţiei pentru Sport, care i-a acordat o diplomă de excelenţă. „Este un moment cel puţin emoţionant, dacă nu altfel spus... Dar aşa este viaţa, orice are un sfîrşit. Vă mulţumesc pentru tot ce am realizat împreună! Nu ştiu dacă am făcut totul foarte bine, dar ne-am străduit măcar să facem lucruri cît mai bune pentru fotbalul constănţean”, a declarat sărbătoritul. „Am început fotbalul la 4 ani, pe un teren care nu mai există acum în Constanţa, terenul Victoria. Era undeva în spatele Liceului 4, acum Liceul internaţional de informatică. Am jucat la Dezrobirea, la nivel de juniori, imediat după război, în anii 1947-50. Am suferit o accidentare la genunchi, la ligamentele încrucişate, şi am refuzat intervenţia chirurgicală pentru că îmi era frică, aşa că am terminat cu fotbalul. A urmat o vacanţă prelungită pînă în anii 60, cînd am făcut şcoala de arbitri, aici, la Constanţa. Am luat-o de jos şi am ajuns pînă în Divizia B. Am încheiat arbitrajul în 1978, la 48 de ani, pentru că atunci se arbitra pînă la 50 de ani, dar numai la Divizia A. Am activat apoi la Comisia de arbitri din cadrul fostului CJEFS, iar în 1990 am înfiinţat împreună cu domnul Vasile Mihu Asociaţia Judeţeană de Fotbal, unde am fost secretar şi vicepreşedinte”, şi-a sintetizat activitatea fostul arbitru. Născut în 1931, Voicu Săbău a lucrat 26 de ani la Institutul de Proiectări, apoi ca diriginte de şantier şi la serviciul de investiţii al Integratei de lînă. Fostului nostru colaborator de la AJF, multă sănătate, viaţă lungă şi numai bucurii din partea Redacţiei Sport a cotidianului Telegraf!



12