Voronin, din nou printre principalii cinci politicieni moldoveni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ce uşor uită lumea!

Voronin, din nou printre principalii cinci politicieni moldoveni

Externe 05 Octombrie 2011 / 00:00 440 accesări

Liderul comuniştilor moldoveni, Vladimir Voronin, a urcat trei poziţii în clasamentul celor mai importanţi politicieni ai lunii septembrie, în timp ce premierul Vlad Filat îşi păstrează ferm poziţia de lider al clasamentului. Vlad Filat se află pe primul loc, cu 235 de puncte acumulate, urmat de preşedintele interimar, Marian Lupu, care are 200 de puncte şi de primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, cu 198 de puncte. Liderul PCRM, Vladimir Voronin, a urcat trei poziţii în top şi acum ocupă locul patru, iar liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, este pe locul cinci, la fel ca în clasamentul precedent. Pe locul şase se plasează vicepremierul Iurie Leancă, în coborâre cu două poziţii, iar pe locul şapte se află deputatul comunist Igor Dodon, care a urcat nouă poziţii. După Igor Dodon urmează Vladimir Plahotniuc, Dumitru Diacov iar judecătorul Victor Puşcaş de la Curtea Constituţională încheie topul primilor zece. Principalul eveniment în top este poziţia înaltă a lui Voronin, care se întoarce în forţă. Acest lucru se datorează, în mare, acelei situaţii care s-a creat în jurul PCRM şi datorită acelor politici pe care partidul le promovează în raport cu criza politică din R. Moldova şi cu posibilitatea sau imposibilitatea alegerii şefului statului. Voronin continuă să joace un rol important în viaţa politică din R. Moldova.

ALTĂ CONSTITUŢIE Partidul Liberal din R. Moldova a depus, la secretariatul Parlamentului, două proiecte ce vizează adoptarea unei noi Constituţii a ţării, a declaratm luni seara, deputatul PL Ion Hadârcă. ”Dacă nu vor merge discuţiile cu PCRM, atunci revenim la dialogul în cadrul AIE să vorbim despre variantele permisibile. PL a înregistrat deja două proiecte la Parlament. Unul ţine de o lege care ar explica modalitatea de adoptare a unei noi Constituţii, iar al doilea, proiectul propriu zis al noii Constituţii. La urma urmei, Partidul Liberal ar accepta şi o variantă în care să stea preşedintele interimar încă trei ani, până la sfârşitul mandatului”, a declarat Hadârcă. De cealaltă parte, preşedintele de onoare al democraţilor, este de părere că liberalii prea se grăbesc cu noua Constituţie. Proiectul de Constituţie înaintat de PL prevede ca limba română să fie limba de stat iar preşedintele să fie ales de popor. Alianţa de guvernare trebuie să declanşeze procedura de alegere a şefului statului. Candidatul acesteia, Marian Lupu, nu este susţinut de PCRM. Liderul comunist Vladimir Voronin a declarat în cadrul unei emisiuni televizate că pe moldoveni îi aşteaptă alegeri parlamentare anticipate.

Ieri, premierul Vlad Filat, liderul Partidului Liberal Democrat şi preşedintele PCRM, Vladimir Voronin, au convenit, într-o întrevedere, asupra necesităţii continuării dialogului în vederea identificării unei soluţii pentru depăşirea impasului politic.



12