Zi de neuitat pentru copiii din Oltina şi Fîntînele

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Prin programul CJC ”Spectacole pentru Copii - Constanţa Estival 2008”

Zi de neuitat pentru copiii din Oltina şi Fîntînele

Administrație 09 August 2008 / 00:00 1247 accesări

“Este cea mai frumoasă zi din viaţa mea!” Aşa şi-a încheiat ziua unul dintre cei 80 de copii din comuna Oltina, care au luat parte, vineri, la programul ”Spectacole pentru Copii - Constanţa Estival 2008”, demarat de Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) la iniţiativa preşedintelui Nicuşor Constantinescu. Teodor Nichifor, elev în clasa a VI-a la şcoala din Satu Nou, a declarat că cei care au organizat excursia de o zi la malul mării i-au oferit cea mai mare bucurie. “Nu am cuvinte pentru ceea ce am văzut, mai ales că eu nu am mai fost la mare pînă acum. Nu credeam că în Marea Neagră trăiesc atîtea vietăţi, iar la Aqua Magic a fost fantastic! Mi-au plăcut la fel de mult spectacolul de circ şi plimbarea cu telegondola. Cert este că am ce să le povestesc părinţilor”, a spus Teodor Nichifor. La fel de încîntat de programul excursiei la Constanţa a fost şi Valentin Radu, de 10 ani, din Oltina, care a spus că vizita la Acvariu i-a plăcut foarte mult. “Mi-au plăcut mult broaştele ţestoase! Îmi doream foarte mult să ajung şi eu la Aqua Magic, pentru că nu am mai fost acolo pînă acum“, a spus Valentin Radu. Copiii din Oltina au fost însoţiţi pe tot parcursul zilei de cadre didactice şi de viceprimarul comunei, Cristian Dumitru Gheorghe. Cei mici au vizitat Acvariul, Delfinariul, parcul de distracţii Aqua Magic, circul Aquatico şi s-au plimabat cu telegondola. Ei şi-au petrecut ziua alături de alţi 36 de copii din comuna Fîntînele, la fel de entuziasmaţi de această zi de vacanţă. “Îi mulţumim preşedintelui CJC, Nicuşor Constantinescu, pentru că are grijă de copiii de la sate, ţinînd cont de faptul că Oltina este o comună cu posibilităţi materiale limitate. Această excursie însemnă enorm pentru copii, mai ales că cei mai mulţi văd pentru prima dată marea. Pentru copii, vizita la Acvariu, Delfinariu, parcul de distracţii Aqua Magic, circul Aquatico şi plimabrea cu telegondola este echivalentă cu o plimbare la Disneyland“, a declarat Cristian Dumitru Gheorghe. Viceprimarul din Oltina a adăugat că, pentru copiii din comună, se doreşte implementarea unor programe care să mărească nivelul de asimilare a cunoştinţelor prin intermediul calculatoarelor. “Prin grija CJC, şcolile din Oltina, Răzoare şi Satu Nou au primit cîte un set de calculatoare prin intermediul corora copiii vor învăţa tainele computerului”, a spus Cristian Gheorghe. Programul ”Spectacole pentru Copii - Constanţa Estival 2008” se va derula pînă la sfîrşitul lunii august, perioadă în care copii din toate localităţile din mediul rural vor avea posibilitatea să viziteze obiectivele cuprinse în program. Pentru sîmbătă sînt programate vizitele elevilor din Mihai Viteazu şi Corbu, iar duminică este rîndul copiilor din Valu lui Traian şi Poarta Albă să ajungă la Acvariu, Delfinariu, Aqua Magic, circul Aquatico şi Telegondolă.



12