“Zilele Culturii Aromâne” – organizate şi la Bucureşti

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
După 12 ani la malul mării

“Zilele Culturii Aromâne” – organizate şi la Bucureşti

Justiție 25 August 2006 / 00:00 1163 accesări

La mijlocul deceniului trecut Fundaţia Cultural Ştiinţifică Aromână “Andrei Şaguna” a organizat, în premieră la Constanţa, cea mai importantă manifestare culturală din istoria vlahilor de la nord şi sud de Dunăre: “Zilele Culturii Aromâne”. Pe parcursul celor 12 de existenţă în care a reuşit să se impună ca o manifestare tradiţională în conservarea şi dezvoltarea patrimoniului cultural aromân, mai ales datorită organizării Festivalului Internaţional de Folclor Aromânesc “Părinteasca Dimîndare”, precum şi a simpozionului “Perenitatea vlahilor în Balcani: istorie şi civilizaţie aromânească”, acţiunea a reunit la malul mării personalităţi marcante de origine aromână, din toată lumea. Considerată un liant în apropierea aromânilor de pretutindeni, în special între cei din Peninsula Balcanică, prin revigorarea conştiinţei naţionale şi a latinităţii din această zonă, “Zilele Culturii Aromâne” s-au bucurat de susţinere morală şi materială a Guvernului României.

Potrivit preşedintelui Comitetului de organizare, rectorul Universităţii “Andrei Şaguna” din Constanţa, prof. univ. dr. Aurel Papari, antrenarea mai multor societăţi de cultură din SUA în organizarea ultimelor ediţii, demonstrează faptul că programul reprezintă un catalizator şi un vector de opinie pentru aromânitate, constituind, totodată, o replică la aberanta iniţiativă de solicitare a statutului de minoritari pentru aromânii din ţara noastră. “În acest an, pentru a asigura o mai bună vizibilitate şi un impact major, lucrările simpozionului “Perenitatea vlahilor în Balcani” se vor desfăşura în Aula Academiei Române, la Bucureşti, în perioada 25 - 27 august. Spectacolul de gală al Festivalului va fi susţinut la Sala Radio a Societăţii Române de Radiodifuziune din Bucureşti. Pe lîngă premii şi diplome oferite participanţilor, va fi decernat premiul literar < Teohar Mihadaş >, premiul < George Murnu > pentru istorie şi premiul < Tache Papahagi > pentru lingvistică şi etnologie”, a declarat Aurel Papari. Potrivit organizatorilor, printre personalităţile care şi-au anunţat prezenţa la eveniment se numără academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici, istoricul Neagu Djuvara, Alexandru Surdu, Hristu Cîndroveanu şi mulţi alţii. În acelaşi timp, programul manifestării mai cuprinde lansări de carte, o expoziţie etnografică şi paradă a portului popular la Constanţa.



12