Benzar, desemnat „omul meciului“ cu Muntenegru

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Căpitanul lui FC Viitorul a impresionat la debutul în echipa națională

Benzar, desemnat „omul meciului“ cu Muntenegru

Sport 07 Septembrie 2016 / 16:04 434 accesări
Cristian Ganea s-a accidentat la gleznă și va lipsi o perioadă lungă din echipa manageriată de Gheorghe Hagi

Cristian Ganea s-a accidentat la gleznă și va lipsi o perioadă lungă din echipa manageriată de Gheorghe Hagi

Titularizat încă de la prima convocare la echipa națională a României, Romario Benzar a avut o evoluție bună, chiar dacă tricolorii nu au făcut un joc reușit în confruntarea cu Muntenegru, scor 1-1, disputată duminică, pe „Cluj Arena”, în Grupa E din preliminariile Campionatului Mondial din 2018. Căpitanul lui FC Viitorul i-a impresionat pe fani, care l-au desemnat cel mai bun jucător al întâlnirii cu muntengrenii. Astfel, peste o mie de suporteri au votat în aplicația „Omul Meciului” de pe ArenaFanilor.ro, site care aparţine de Federaţia Română de Fotbal, iar 39,6 la sută dintre alegerile fanilor au mers către Benzar. Acesta a fost urmat de Adrian Popa, marcatorul unicului gol al reprezentativei pregătite de Christoph Daum, cu 21,5 la sută, și de Nicolae Stanciu, cu 10,4 la sută.

Cotat la 1.250.000 de euro pe site-ul de specialitate transfermarkt.de, Benzar a venit în urmă cu șase ani la Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi”, a strâns 176 de meciuri în toate competiţiile de seniori pentru FC Viitorul, marcând 9 goluri și oferind 19 pase decisive. Evoluția sa de la debutul în națională a atras atenția celor de la FC Steaua, însă patronul bucureștenilor a anunțat că suma cerută pentru transferul fundașului dreapta în vârstă de 24 de ani este una destul de importantă, 3 milioane de euro.

ABSENȚĂ DE LUNGĂ DURATĂ PENTRU GANEA

Convocat și el la naționala de seniori, dar fără să fie folosit, Răzvan Marin a fost cooptat la reprezentativa de tineret și a intrat la pauză în confruntarea de marți cu Danemarca, din deplasare, pierdută cu 3-1, în preliminariile Campionatului European din 2017. Alți doi jucători de la FC Viitorul, Bogdan Țîru și Robert Hodorogea, au fost integraliști în meciul cu nordicii. Cei trei au revenit în țară miercuri dimineață și au făcut un antrenament de recuperare în cursul după-amiezii. Joi vor face joncțiunea cu lotul alți doi jucători, Carlo Casap și Florinel Coman, care au fost prezenți la echipa națională U19, pentru două partide de verificare în Finlanda. Tricolorii mici au obținut un rezultat de egalitate, 0-0, și o victorie, 1-0, unicul gol fiind reușit de Florinel Coman.

După două deplasări consecutive și o săptămână de pauză, datorată meciului susținut de echipa națională, FC Viitorul va juca luni, de la ora 18.00, pe teren propriu, cu Concordia Chiajna, în etapa a 7-a a Ligii 1. Managerul tehnic Gheorghe Hagi nu se va putea baza pe serviciile fundașului stânga Cristian Ganea, care va lipsi o perioadă mai lungă, după ce s-a accidentat la Craiova. În schimb, Dragoș Nedelcu a revenit la antrenamente și este apt pentru confruntarea de luni.

Citești și:

Debut reușit pentru Benzar la naționala României

FC Viitorul s-a despărțit de Ioan Filip



12