Concertul Filarmonicii din Viena, transmis pe litoralul românesc

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Concertul Filarmonicii din Viena, transmis pe litoralul românesc

Monden 14 Septembrie 2015 / 00:00 1055 accesări

Iubitorii muzicii de la malul mării care, din diferite motive, nu pot fi prezenți la Festivalul Internațional „George Enescu” pot să urmărească mâine, de la ora 20.00, la cinematograful Cityplex din incinta Tomis Mall, transmisiunea în direct a concertului susținut de prestigioasa Filarmonică din Viena. Prețul unui bilet este de 20 de lei.

La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Semyon Bychkov, iar solistă va fi mezzosoprana Elisabeth Kulman. În programul serii sunt incluse lucrări de Richard Wagner - „Wesendonck Lieder”, WWV 91 și Piotr Ilici Ceaikovski - Simfonia nr. 6 în Si minor „Pathétique“, op. 74.

Concertul va avea loc la Sala Mare a Palatului, gazdă a evenimentelor „Mari orchestre ale lumii” din cadrul Festivalului „Enescu”.

Wiener Philharmoniker (Orchestra Filarmonicii din Viena - OFV) este una dintre cele mai cunoscute orchestre simfonice ale lumii. Alcătuită prin cooptarea muzicienilor din orchestra de operă a Curţii - membrii orchestrei sunt încă recrutaţi din Orchestra Operei de Stat din Viena -, OFV a susţinut primul concert la Viena, pe 28 martie 1842. Primul concert în afara Vienei a avut loc la Festivalul de la Salzburg, în 1877, iar primul turneu în străinătate - în anul 1900, la Paris.  Începând cu anul 1997, OFV a acceptat muzicieni de sex feminin în orchestră, prima femeie membră fiind harpista A. Lelke.



12