Controverse privind uciderea lui Osama bin Laden

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Controverse privind uciderea lui Osama bin Laden

Externe 12 Mai 2015 / 19:04 404 accesări

Resturile umane ale fostului lider Al-Qaida Osama bin Laden au fost aruncate de agenţii serviciilor speciale americane într-o zonă muntoasă din Pakistan, după operaţiunea din mai 2011, afirmă jurnalistul de investigaţii Seymour Hersh, potrivit London Review of Books. "După anunţul preşedintelui SUA, Barack Obama, că Osama bin Laden fusese ucis într-o operaţiune specială, toată lumea aştepta să vadă un corp. În schimb, jurnaliştilor li s-a spus că trupul lui bin Laden fusese dus pe portavionul USS Carl Vinson, care era în Marea Arabiei, iar de acolo a fost aruncat în apă, după o slujbă funebră musulmană", aminteşte Hersh, distins cu Premiul Pulitzer. Însă, surse citate de Hersh susţin că trupul liderului terorist nu a fost niciun moment la bordul portavionului. "Un consultant al Centrului pentru Operaţiuni Speciale mi-a spus că resturile umane au fost fotografiate şi identificate la o bază militară din Afganistan. Apoi, trupul neînsufleţit a fost preluat de Agenţia Centrală de Informaţii. Presei i s-a transmis că a fost dus pe portavionul Carl Vinson. Un alt consultant mi-a spus că nu a existat nicio înhumare în mare", a explicat Hersh. Resturile umane au fost împrăştiate dintr-un avion în Munţii Hindukush, la frontiera dintre Afganistan şi Pakistan, precizează Seymour Hersh, care acuză Administraţia Barack Obama că minte în legătură cu circumstanţele eliminării fostului lider Al-Qaida. Seymour Hersh afirmă, în London Review of Books, că Administraţia Obama a cooperat strâns cu serviciile de informaţii pakistaneze pentru asasinarea liderului Al-Qaida, explicând că şeful Statului Major al armatei pakistaneze şi directorul Agenţiei pakistaneze de Informaţii ştiau de operaţiunea americană. Administraţia Obama susţine că autorităţile pakistaneze nu fuseseră informate în avans despre operaţiune. Preşedinţia Statelor Unite a respins acuzaţiile privind ascunderea adevărului în cazul eliminării fostului lider Al-Qaida Osama bin Laden, explicând că sunt "lipsite de fundament". "Sunt prea multe inexactităţi şi afirmaţii lipsite de fundament în aceste acuzaţii", a reacţionat Ned Price, un purtător de cuvânt al Casei Albe. Osama bin Laden, fondatorul şi liderul reţelei teroriste Al-Qaida, a fost ucis, în mai 2011, într-un raid al forţelor speciale americane efectuat în oraşul pakistanez Abbottabad.



12