Courtney Love l-a luat la rost pe președintele Franței

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Courtney Love l-a luat la rost pe președintele Franței

Monden 27 Iunie 2015 / 00:00 575 accesări

Cântăreaţa rock americană Courtney Love a fost atacată joi, la Paris, de un grup de demonstranţi care protestau faţă de regimul de funcţionare al serviciului de taximetrie prin intermediul aplicaţiei Uber şi a cerut intervenţia preşedintelui francez, François Hollande. Potrivit BBC News, taximetriştii francezi au blocat drumurile către aeroporturile din Paris, protestând faţă de serviciul de rezervări de taximetre prin aplicaţia Uber. Drept urmare, poliţia pariziană a utilizat gaze lacrimogene pentru a-i dispersa. Courtney Love, văduva rockerului Kurt Cobain, se află în prezent în Franţa. Potrivit presei franceze, vedeta americană s-a aflat la locul nepotrivit şi în momentul nepotrivit joi, întrucât a fost implicată fără voia ei în aceste demonstraţii de stradă, în momentul în care pleca dintr-unul dintre aeroporturile pariziene. Artista a descris această situaţie neplăcută prin intermediul mai multor mesaje publicate pe contul ei de Twitter. ”Protestatarii au organizat o ambuscadă, ne-au oprit maşina şi l-au luat ostatic pe şoferul nostru. Ei atacă maşinile cu bare din metal. Asta e Franţa? Sunt mai în siguranţă în Bagdad! François Hollande, unde e poliţia aia nenorocită? E legal ca cetăţenii voştri să îi atace pe turişti? Mişcă-ţi fundul până la aeroport! Ce dracu' se întâmplă aici?”, a comentat rockerița americană pe Twitter.

 Pentru moment, şeful statului francez nu a răspuns acestei interpelări virulente a cântăreţei americane, care a reuşit însă să părăsească aeroportul parizian, plătind câţiva motociclişti care au ajutat-o să iasă din acea situaţie neplăcută: ”Am plătit câţiva motociclişti pentru a ne scoate de aici. Am fost urmăriţi de o mulţime de şoferi de taximetre care au aruncat în noi cu pietre, am trecut prin faţa a doi poliţişti, dar ei nu au făcut nimic”. Courtney Love a publicat şi o scurtă înregistrare video pe contul ei de Instagram, care a surprins momentul în care şoferul artistei era scos cu forţa din automobil de doi taximetrişti furioşi. Imaginile sunt însoţite de următorul comentariu: ”Cum dracu' cineva are dreptul de a face aşa ceva? Prima maşină a fost distrusă, toate cauciucurile sparte şi lovite cu bare din metal. Aceşti oameni încearcă să deschidă uşile maşinii noastre, iar poliţiştii nu fac nimic? Sunt oare talibani francezi?”.

Cântăreaţa a ajuns în cele din urmă la Paris, în jurul orei locale 14.00, şi a publicat o fotografie alături de cei doi... salvatori ai ei. ”Fără ranchiună. Îi ador pe francezi, dar Guvernul vostru lasă de dorit”, a adăugat artista.

Taguri articol


12