Paraşutismul este mai mult decât un sport extrem de weekend, periculos şi adresat teribiliştilor. Este o activitate complexă, care te ajută să-ţi depăşeşti limitele şi care te învaţă să trăieşti fiecare clipă a vieţii la intensitate maximă. Pasionaţii din domeniu spun că nu este nici măcar periculos atât timp cât respecţi regulile jocului. În schimb, saltul cu paraşuta poate fi o experienţă de neuitat, care nu se compară cu nimic altceva. Despre frumuseţea acestei discipline şi despre regulile ei ne-au vorbit pe larg membrii familiei Costandache, Cristina şi Adrian, ambii instructori de paraşutism, cu mii de salturi la activ. Cristina Costandache, născută în 1978, provine dintr-o familie de paraşutişti, tatăl ei fiind fost instructor de paraşutism. De acolo şi pasiunea. Şi fratele ei mai mic are aceeaşi pasiune. Fostă componentă a Lotului Naţional de Paraşutism, Cristina este multiplă campioană naţională cu şapte titluri consecutive. În total, a adunat 15 titluri de campioană la mai multe probe şi a acumulat 2.547 de salturi. Se consideră unul dintre puţinii norocoşi care au reuşit să transforme hobby-ul în meserie. În prezent, antrenează tinerii care se înscriu la cursurile de paraşutism susţinute la Aerodromul Tuzla. Soţul ei, Adrian, născut în 1972, nu este cu nimic mai prejos. Este instructor pentru salt în tandem şi instructor AFF (Accelerated freefall) şi se mândreşte cu peste 3.300 de lansări. Mai în glumă, mai în serios, el spune că nu este la fel de sus ca Adriana în materie de performanţă sportivă. ”Sunt strict specializat pe partea de instrucţie. Mă număr printre primii români care au scris un manual de paraşutism, fiind şi primul care a deschis drumul activităţii private de instructaj în paraşutism în România”, spune Adrian.

DEPĂŞEŞTE-ŢI LIMITELE Aviz de la specialişti: cei care doresc să practice acest sport nu trebuie să se teamă de frică, ci de dependenţă. ”Dependenţa de adrenalină automat înseamnă să cheltuieşti bani în acest sport. Dacă o persoană îşi permite financiar un astfel de sport, paşii pentru a sări sunt: unu - efectuarea unei vizite medicale. Doi: participarea la cursurile de paraşutism, cu parcurgerea a 40 de ore de teorie, în care învăţăm tot ce trebuie pentru primul salt. Acest curs teoretic se termină cu o examinare, test scris la care cursantul trebuie să ia minimum 75% din punctajul maxim ca să poată fi admis la zbor, iar pasul trei este saltul propriu-zis. Modulul de teorie costă 650 de lei, iar apoi fiecare salt costă cam 35 de euro. Pentru a obţine licenţă de paraşutist este nevoie de minimum 25 de salturi şi de atingerea unor criterii de competenţă. Nu este obligatoriu să obţii licenţa la 25 de salturi. Se poate şi la 26, la 30 sau la 35, depinde de fiecare. Media este undeva la 25 - 27 de salturi, cu un cost total de 1.100 - 1.200 de euro”, a afirmat Adrian. În schimb, cei care nu doresc să-şi sacrifice timp, nu au curaj suficient, şi vor doar să vadă ce înseamnă saltul cu paraşuta pot opta pentru saltul în tandem. ”Este cea mai facilă metodă de a vedea ce înseamnă paraşutismul. Pasagerul este degrevat de tot ce înseamnă frică. Instructorul se ocupă de tot”, a spus Constandache, care a adăugat că pentru el şi familia sa criza financiară nu s-a resimţit. ”Iniţial am avut un moment în care m-am speriat şi mă aşteptam la un regres al activităţii. În realitate, de la an la an, activitatea noastră a crescut”, a subliniat instructorul.

RISCURI CONTROLATE ŞI MULTĂ ADRENALINĂ La fel ca în oricare altă activitate, saltul cu paraşuta presupune şi riscuri. Poate mai mari decât în alt domeniu. Însă, dacă respecţi cu stricteţe regulile jocului, riscurile sunt minime, iar plăcerea maximă. Adrian afirmă că atât el, cât şi soţia sa au trecut prin momente mai dificile. ”Ea a fost mai norocoasă - a deschis o singură dată paraşuta de rezervă. Eu, prin natura a ceea ce fac, ţinând cont că fac şi nişte salturi mai speciale, am fost nevoit să deschid de 11 ori paraşuta de rezervă. Am avut situaţii în care am ajuns să deschid foarte jos paraşuta. Vorbind de situaţii extreme, am deschis undeva la 150 de metri, în condiţiile în care deschiderea paraşutei oriunde sub 600 de metri este foarte riscantă (ţinând cont că şi eu şi soţia suntem piloţi de încercare echipament de zbor). Doza de pericol este foarte mare, dar încercăm s-o diminuăm cu o pregătire atentă şi să acordăm o atenţie deosebită situaţiilor speciale”, a declarat Adrian, care mărturiseşte că simte că renaşte după fiecare salt reuşit. ”Practic, atunci când ai părăsit avionul, ai putea spune că eşti un om mort... Dar asta nu înseamnă că trebuie să băgăm frica în oameni. Saltul trebuie să-l vezi ca pe o activitate. Ok, vreau să sar din avion, dar trebuie să ştiu exact ce am de făcut. N-am văzut în viaţa mea pe cineva să se accidenteze. Am avut elevi pe care i-am adus leşinaţi, li s-a făcut rău, care au aterizat cu avionul pentru că nu au mai vrut să sară etc. Rata de rateuri a fost de doi pasageri care nu au vrut să sară din 1.300 de tandemuri. Oricum, am ajuns la nivelul la care ori îmi dau seama de la sol că nu sare, ori îl conving să sară”, a mai subliniat Adrian Constandache.

DESPRE FAMILIE ŞI GENERAŢIA DE MÂINE Dincolo de pasiune, pentru familia Constandache paraşutismul este un mod de a trăi, pentru că viaţa familiei se învârte în jurul Aerodromului. ”Am sărit în familie. E obligatoriu, trebuie să ne sărbătorim zilele de naştere prin salturi”, a afirmat Cristina, completată imediat de soţ: ”Normal, ne-am cunoscut pe aerodrom, altfel că nici nu rezista relaţia. Nu puteai să o transformi în familie. La numărul de ore pe care-l petrecem pe aerodrom, era singura variantă. Pentru noi paraşutismul este un hobby care ne asigură traiul. De când a apărut copilul, Mihai Cristian, care acum are cinci ani, încercăm să ne alocăm şi timp pentru altceva, să ne desprindem de aerodrom, dar foarte mult din programul copilului se derulează pe programul nostru. Creşte pe aerodrom. Este un lucru fericit, pentru că e departe de unele tentaţii şi de anturaje ciudate. Are acces la o tehnologie la care alţi copii de vârsta lui nu au, dar avem grijă să meargă la grădiniţă, să se joace cu copiii. Puştiul meu mai aşteaptă până la 16 ani să sară cu paraşuta, pentru că legal nu are cum să facă salturi la o vârstă mai fragedă. De zburat a zburat alături de noi, nu a sărit, dar ne-a văzut pe noi făcând asta”.

PARAŞUTISMUL ÎN CÂTEVA CUVINTE ”Suntem cei care într-adevăr zburăm cu propriul corp. Pentru noi, avionul este un mijloc de a ajunge la înălţime, iar paraşuta este un mijloc de salvare. În rest, ne mişcăm cu mâinile şi cu picioarele, în cădere liberă. E o senzaţie de plutire, ceva de nedescris. Totul se desfăşoară la viteze colosale”, a spus Cristina Constandache, care în final le dă şi câteva sfaturi celor care vor dori să încerce senzaţiile tari din paraşutism. ”E o activitate solicitantă şi, dincolo de partea fizică, există activitatea psihică căreia trebuie să-i fii dedicat. Mintea trebuie să-ţi fie concentrată la pregătire şi la salt. Nu trebuie să vorbeşti la telefon, să fii stresat şi nervos. În clipa în care te gândeşti la altceva, nu mai dai acelaşi randament”, a încheiat Cristina.