Luis Suarez, desemnat cel mai bun jucător de la Campionatul Mondial al cluburilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Luis Suarez, desemnat cel mai bun jucător de la Campionatul Mondial al cluburilor

20 Decembrie 2015 / 16:15 546 accesări

Atacantul echipei FC Barcelona, uruguayanul Luis Suarez, a fost desemnat, duminică, cel mai bun jucător de la Campionatul Mondial al cluburilor, după ce a înscris două goluri în finala cu River Plate, scor 3-0, informează L'Equipe.

Internaţionalul uruguayan a marcat cinci goluri în două meciuri, fiind primul fotbalist care înscrie atâtea goluri într-o ediţie a Campionatului Mondial al cluburilor.

Echipa spaniolă FC Barcelona a câştigat Campionatul Mondial al cluburilor, după ce a învins, duminică, la Yokohama, cu scorul de 3-0 (1-0), formaţia argentiniană River Plate, în finala competiţiei.

Golurile învingătorilor au fost marcate de Messi '36 şi Suarez '49, '68.

FC Barcelona a mai câştigat de două ori în istorie Campionatul Mondial al cluburilor, în 2009 şi 2011, fiind prima formaţie care se impune de trei ori în această competiţie.

FC Barcelona a cucerit al cincilea trofeu în 2015, după ce a mai câştigat campionatul, Cupa Spaniei, Liga Campionilor şi Supercupa Europei.



Ştiri recomandate

12