Psihologia transpersonală, soluția pentru a ne găsi echilibrul?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Preşedintele AEPT, în exclusivitate pentru „Telegraf“

Psihologia transpersonală, soluția pentru a ne găsi echilibrul?

Eveniment 08 Iunie 2015 / 00:00 3168 accesări

Trăim într-o lume în care cu greu găsim soluții la unele probleme ce apar aproape fără sfârșit. Dacă unii trec ușor peste ele, pentru alții lucrurile se complică atât de mult încât se gândesc chiar să-și pună capăt zilelor. Și o fac tot mai des. Specialiștii vin cu soluții pentru a trece ușor peste dificultățile ivite, dând sfaturi moderne pentru a ne găsi echilibrul înainte să ajungem la stări depresive grave. Renumiţi psihologi din ţară şi din străinătate şi-au dat întâlnire în judeţul Constanţa, participând la Conferinţa internaţională de Psihologie “De la cunoaştere la intervenţie în psihologie”, organizată de Asociaţia Română pentru Cunoaştere şi Intervenţie Psihologică, în parteneriat cu Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii “Ovidius” din Constanţa, sub egida Colegiului Psihologilor din România. Fiecare dintre invitaţi a venit cu noutăţi din domeniul său de expertiză, pe care le-a transmis în cadrul prezentărilor şi workshopurilor organizate în fiecare dintre cele patru zile ale conferinţei desfăşurate în staţiunea Venus. De departe, cele mai inovatoare idei au venit de la două dintre invitatele din străinătate, care au prezentat noi metode folosite în psihologie pentru crearea echilibrului căutat de fiecare individ.

NOUA TENDINŢĂ ÎN EUROPA Preşedintele Asociaţiei Europene de Psihologie Transpersonală, psihoterapeutul Bernadette Blin, a povestit, pentru “Telegraf”, despre noua tendinţă a ştiinţei - psihologia transpersonală, care integrează dimensiunea spirituală a fiinţei şi care se deschide spre experienţele de conştiinţă non-ordinară. “De fapt, ea se bazează pe o imagine a fiinţei umane diferită faţă de psihanaliză sau cea a psihologiei clasice. În această ramură, nu este suficient să fii un expert ce are cunoştinţe teoretice despre fiinţa umană; este nevoie să ai anumite calităţi de ascultare şi de relaţionare cu persoana”, a afirmat psihoterapeutul Bernadette Blin. Fiecare specialist ar trebui să îşi mărească viziunea asupra propriei persoane, asupra celorlalţi şi asupra fiinţei umane, pentru a-şi schimba punctul de vedere în ceea ce priveşte legătura omului cu natura. “În această perioadă, în relaţia dintre om şi natură, omul se consideră proprietarul mediului înconjurător, fapt care provoacă dezechilibre. Psihoterapeutul are rolul de a ajuta individul să conştientizeze experienţele non-ordinare ale conştiinţei, precum lărgirea conştiinţei. Starea de hiperconştiinţă creează o nouă imagine în care ne putem vedea pe sine, pe ceilalţi şi lumea şi care produce o schimbare profundă a sinelui, pentru că omul se conectează la inima sa”, a explicat psihoterapeutul. Atunci când oamenii au probleme, suferinţe, nelinişti, aceştia cer ajutorul şi psihoterapeutul transpersonal este cel care îi poate ajuta să îşi găsească din nou echilibrul necesar pentru starea de bine.

CHEIA ECHILIBRULUI PERSONAL Despre modalităţile prin care un individ îşi poate redobândi echilibrul a vorbit şi psihoterapeutul Catherina Farkas Wider, din Israel, care a prezentat, pentru “Telegraf”, practica pe care o aplică în ţara sa - realizarea unei constelaţii familiale. “Este o terapie care nu porneşte din teorie, ci se bazează pe observaţia directă şi pe analiza modului în care fiecare transmite informaţii prin privire, prin postură, prin poziţionarea în cadrul unui grup”, a explicat psihoterapeutul. Ea a povestit că, în cadrul şedinţelor de terapie, caută să găsească factorii care au provocat dezechilibre în viaţa clienţilor săi. “Totul porneşte din familie. Toţi avem aceleaşi nevoi, să ne privim şi să ne simţim legaţi, apropiaţi de cei care ne oferă sprijin. Şi toată siguranţa vine din familie. Aşa că toate dezechilibrele pornesc de la problemele din familie”, a spus Farkas Wider. Astfel, la psihoterapie, clientul se poziţionează pe sine în cadrul propriei familii, aşa cum simte în acel moment, pentru a conştientiza cu ajutorul expertului care sunt persoanele apropiate, care sunt legăturile existente între membrii familiei şi unde este problema care a provocat dezechilibrul.



Ştiri recomandate

12