Putin extinde activităţile navale în Marea Neagră, Marea Baltică şi Marea Mediterană

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Putin extinde activităţile navale în Marea Neagră, Marea Baltică şi Marea Mediterană

27 Iulie 2015 / 00:00 730 accesări

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a aprobat o serie de modificări ale reglementărilor maritime, în sensul extinderii activităţilor flotei ruse în Marea Neagră, în Marea Baltică şi Marea Mediterană, pe fondul consolidării prezenţei militare NATO, a anunţat, ieri, vicepremierul rus, Dmitri Rogozin. ”Preşedintele Vladimir Putin a promulgat o serie de anexe la Doctrina Maritimă, necesare din cauza extinderii NATO spre Est şi în contextul unificării Crimeei cu Rusia. Erau necesare schimbări în contextul modificării situaţiei politice internaţionale şi al consolidării rolului Rusiei de mare putere navală. Se pune un accent special pe zonele atlantică şi arctică. Suntem atenţi la zona Oceanului Atlantic, în contextul extinderii NATO spre Est şi construirii infrastructurii militare în apropierea frontierelor ruse. Al doilea element luat în considerare este cel al unificării Crimeei şi Sevastopolului cu Rusia. În al treilea rând, există intenţia de a relua prezenţa flotei ruse în Marea Mediterană”, a insistat Rogozin.

Vladimir Putin a participat, ieri, la ceremoniile organizate cu ocazia Zilei Forţelor Navale ruse, în regiunea rusă Kaliningrad. Cu această ocazie, comandantul Forţelor Navale ruse, amiralul Viktor Cirkov, a anunţat că flota rusă va primi, înainte de sfârşitul acestui an, zece nave militare noi şi 40 de ambarcaţiuni militare de susţinere. ”După anul 2015, intenţionăm să construim noi submarine din clasele Borei, Iasen şi Lada”, a spus Cirkov. Zilele trecute, Moscova a anunţat că va suplimenta prezenţa navală în Marea Neagră şi în Marea Baltică, pe fondul tensiunilor cu Occidentul, din cauza conflictului ucrainean.



12