Recital în memoria pianistului Daniel Sărăcescu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
La Colegiul de Arte

Recital în memoria pianistului Daniel Sărăcescu

Cultură 16 Mai 2014 / 00:00 1066 accesări

Un eveniment de excepţie adresat melomanilor de la malul mării se va desfăşura în această duminiciă, de la ora 11.00, în sala „Sergiu Celibidache” a Colegiului Naţional de Arte „Regina Maria”. Este vorba despre un recital instrumental organizat de colegiu, în parteneriat cu Fundaţia Culturală „Remember Enescu” din Bucureşti.

Evenimentul se desfăşoară sub egida Festivalului Naţional „Remember Enescu”, aflat la a XIV-a ediţie. Colegiul Naţional de Arte ”Regina Maria” se află pe Agenda Festivalului din anul 2006, iniţiatorii acestui proiect fiind preşedintele Fundaţiei „Remember Enescu”, prof. Mihaela Tomescu, şi prof. Daniela Gardon, de la Colegiul de Arte „Regina Maria”.

La evenimentul de duminică îşi vor da concursul elevi de la Colegiul Naţional de Muzică „George Enescu” Bucureşti, precum şi de la Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria”.

Potrivit organizatorilor, „ediţia din acest an este dedicată conf. univ. dr. Daniel Sărăcescu, personalitate a oraşului şi colaborator permanent al evenimentului, de al cărui sprijin necondiţionat s-au bucurat atât elevii colegiului nostru, cât şi cei din instituţiile de învăţământ din Capitală, elevi sau studenţi cu merite deosebite”.

Pianistul Daniel Sărăcescu s-a stins din viaţă fulgerător, la început de an, pe 24 ianuarie, la vârsta de doar 49 de ani. Artist talentat şi cu o carieră didactică notabilă, Daniel Sărăcescu este membru fondator al Facultăţii de Arte a Universităţii „Ovidius”, fiind conferenţiar, profesor şi director la Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria”, precum şi colaborator permanent al Teatrului „Oleg Danovski”. Apreciatul muzician, considerat drept unul dintre cei mai valoroşi pianişti constănţeni, rămâne un nume de referinţă în istoria culturii dobrogene.



12