Șoc la Roland Garros: s-a retras Nadal!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Șoc la Roland Garros: s-a retras Nadal!

Sport 27 Mai 2016 / 18:44 412 accesări
Rafael Nadal a jucat la Paris cu probleme la încheietura mâinii stângi, cea cu care ține racheta

Rafael Nadal a jucat la Paris cu probleme la încheietura mâinii stângi, cea cu care ține racheta

Rafael Nadal, jucător clasat pe locul 5 în ierarhia ATP şi cap de serie numărul 4 în turneul de la Roland Garros (Franţa), dotat cu premii totale în valoare de 32.017.500 de dolari, şi-a anunţat retragerea din competiţie, din cauza unor probleme medicale! Conform cotidianului spaniol „AS“, tenismanul în vârstă de 29 de ani a acuzat dureri la încheietura mâinii stângi, după o accidentare suferită la Madrid, şi a jucat în primele două tururi cu un bandaj. Conform mai multor surse, Nadal a făcut infiltraţii pentru a putea juca meciul disputat joi în faţa argentinianului Facundo Bagnis şi câştigat în trei seturi, scor 6-3, 6-0, 6-3. În turul 3, Nadal ar fi trebuit să-l întâlnească pe Marcel Granollers.

„Ieri am început să simt dureri din ce în ce mai mari la încheietură. Am fost de nouă ori aici şi am reuşit să mă menţin sănătos şi să câştig turneul. Dacă aş continua să joc, probabil aş face o ruptură în câteva zile. Dacă nu era vorba despre Roland Garros, nu aş fi riscat să joc nici în primele tururi”, a declarat Nadal într-o conferinţă de presă. La această ediţie, lumea tenisului aştepta un nou „clasic” între Nadal şi Djokovic, ţinând cont că ei se puteau întâlni în semifinale.

Pentru spaniol s-a încheiat destul de brutal visul de a câştiga pentru a zecea oară în carieră Openul francez, mai ales că era unul dintre favoriţii acestei ediţii, după ce părea să fi revenit la forma din anii trecuţi. La finalul lunii aprilie, Nadal reuşise, după doi ani şi opt luni, să câştige două titluri consecutive (Barcelona şi Monte Carlo). Ultima oară s-a întâmplat acest lucru în august - septembrie 2013, atunci când a cucerit trofeul la Cincinnati şi la US Open.

Ibericul se alăturase joi unui grup select, care mai cuprinde doar șapte jucători, datorită celor minimum 200 de meciuri câştigate în cele patru turnee majore, de Mare Șlem. Roger Federer (302), Jimmy Connors (233), Andre Agassi (224), Ivan lendl (222), Novak Djokovic (216), Roy Emerson (209) şi Pete Sampras (203) sunt ceilalţi jucători care fac parte din această listă.

Nadal s-a impus în nouă rânduri la Roland Garros, în 2005-2008 și 2010-2014. 2016 este prima participare din carieră când Rafa nu se află pe tabloul optimilor în turneul de la Paris! Mai mult, ibericul a pierdut doar două meciuri în carieră la Roland Garros: a fost învins în optimile ediției 2009, de Robin Soderling, cu 2-6, 7-6, 4-6, 6-7, şi în sferturile ediției trecute, de Novak Djokovic, cu 5-7, 3-6, 1-6.

Taguri articol


12