Techirghiol - primar arestat, viceprimar decedat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În prag de criză administrativă

Techirghiol - primar arestat, viceprimar decedat

Administrație 25 Octombrie 2015 / 16:23 2441 accesări

Pentru că primarul Adrian Stan se află în arest preventiv, consilierii locali din Techirghiol trebuie să aleagă un nou viceprimar, care să preia și atribuțiile de lider al administrației locale

Pentru că primarul Adrian Stan se află în arest preventiv, consilierii locali din Techirghiol trebuie să aleagă un nou viceprimar, care să preia și atribuțiile de lider al administrației locale

Primarul din Techirghiol a fost prins cu mâța-n sac exact când primea o mită de 40.000 de lei

Primarul din Techirghiol a fost prins cu mâța-n sac exact când primea o mită de 40.000 de lei

Orașul Techirghiol se află în pragul unei crize administrative, după ce primarul Adrian Stan a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru luare de mită. Conform legii, Stan trebuie să fie suspendat din funcția de primar. Prefectul Constanței, Constantin Ion, a anunțat că va emite un ordin în acest sens imediat după ce va primi sentința Tribunalului. „În mod normal, instanța trebuie să comunice decizia în maximum 48 de ore de la pronunțare. Dispoziția privind arestarea preventivă a fost emisă sâmbătă, așa că, cel mai probabil luni, voi semna ordinul de suspendare”, a explicat prefectul. În această situație, atribuțiile de primar ar trebui preluate de viceprimar. Însă, în Techirghiol, această funcție este vacantă încă din februarie, când a decedat viceprimarul Răzvan Alberto Andrei (PSD). Potrivit legii, Consiliul Local va trebui să se reunească într-o ședință extraordinară pentru a desemna un viceprimar, va prelua și atribuțiile primarului, în perioada în care Stan va fi în arest. Dată fiind situația lui juridică, Adrian Stan a fost suspendat și din calitatea de membru PNL.

FLAGRANT Primarul orașului Techirghiol, Adrian Stan, a fost arestat, sâmbătă, pentru 30 de zile. Stan a fost reținut de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, vineri seara, după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea 40.000 de lei din partea reprezentantului unei societăți comerciale care avea contract cu Primăria Techirghiol. Potrivit anchetatorilor, Stan ar fi cerut, în perioada 2013-2015, sume de bani pentru a debloca o serie de plăți de la Primăria Techirghiol către firma respectivă. Procurorii mai spun că, în 13 octombrie, primarul ar fi pretins sumele de 40.000 și 64.000 de lei, adică 4% din contravaloarea a două facturi de 1,1 milioane de lei, respectiv 1,6 milioane de lei. Facturile cu pricina reprezentau valoarea unor lucrări efectuate de către firma denunțătorului în cadrul unui proiect derulat de Primăria Techirghiol.

Citește și:

Primarul din Techirghiol, reținut pentru luare de mită

Primarul din Techirghiol, arestat preventiv

Comuna Tuzla, în vid administrativ



12