„Ucenicul cel isteț“ a adus... păpușile la Bibliotecă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Ucenicul cel isteț“ a adus... păpușile la Bibliotecă

Cultură 25 Martie 2016 / 18:21 983 accesări

Ziua Mondială a Teatrului a fost celebrată, în avans, și la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman”, printr-un dublu eveniment închinat muzei Thalia. Două grupe de elevi de la Liceul Teoretic „Traian” au pus în scenă povestea „Ucenicul cel isteț”, pentru micii spectatori de la Centrul de Plasament „Micul Rotterdam”, bucuroși să vadă două versiuni ale aceluiași spectacol: unul cu păpuși, iar celălalt cu... umbre, cu un scenariu mai modern, adus în era computerelor și a gadgeturilor. Cele două spectacole, susținute în sala „Referințe generale”, transformată în sală de teatru, au fost un succes.

„Elevii de la Liceul „Traian“ au dorit să vină la noi în Bibliotecă și să organizeze împreună cu colegii noștri o serie de evenimente. Ei nu sunt pentru prima oară în Bibliotecă și iată că astăzi, în așteptarea Zilei Internaționale a Teatrului, colegii noștri s-au mobilizat împreună cu ei și s-au gândit să facă teatru de păpuși și teatru de umbre pentru copiii de la Centrul de Plasament „Micul Rotterdam”, care sunt, de fapt, spectatorii acestui eveniment. Ei au pregătit spectacolul „Ucenicul cel isteț”, de Walter Gregor, un scriitor scoțian. După cum am spus, ei nu sunt pentru prima dată la noi, în Bibliotecă. Păpușile și tot ce înseamnă logistica acestui spectacol au fost create aici, în Bibliotecă. Au fost și scenografi, creatori de păpuși, de personaje și actori. Acest lucru favorizează activitatea lor de grup ca o echipă bine închegată, știindu-se bine faptul că, de obicei, copiii sunt aplecați spre a fi singuri în fața laptopului, a telefonului sau a tabletei. De aceea, colegii mei au urmărit tocmai acest aspect: lucrul în echipă al copiilor. S-au implicat total în acest eveniment, iar colegii mei, la fel. Noi zicem că evenimentul a fost unul reușit. Îl vom repeta și în alte împrejurări”, a spus directorul Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman”, dr. Corina Apostoleanu.

„Și copiii de la „Micul Rotterdam” au mai fost la noi cu ocazia Zilei Fericirii, care a fost tot în luna martie. Vor mai veni la Bibliotecă și o să mergem și noi la ei. Ne-am propus o colaborare de lungă durată, nu numai cu ei. Se apropie și „Săptămâna altfel” și vom avea multe și felurite evenimente pe care le dedicăm copiilor. Pentru noi este o bucurie faptul că această generație vine către Bibliotecă și că putem să-i atragem cu aceste evenimente deosebite, care să-i implice total, așa cum s-a întâmplat astăzi, când au fost participanți absoluți”, mai spus dr. Corina Apostoleanu. Bibliotecarii care s-au ocupat de reușita acestui eveniment sunt: Ruxandra Condrea, Felicia Simion, Ionel Alexe, Doina Moșoiu, Aida Popovici, Floricica Apostolescu, Liliana Stamate, Mioara Droangă, Irina Popescu, Roxana Stoica și Manuela Dinică.

Citește și:

Umbre și păpuși la Bibliotecă, de Ziua Teatrului



12