Ultimul terorist, înmormântat! Și ancheta?!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul terorist, înmormântat! Și ancheta?!

Externe 24 Ianuarie 2015 / 00:00 680 accesări

            Ancheta asupra atentatelor de la Paris nu pare să mai aducă nimic important și societatea civilă pare să aibă răgazul necesar de reflecție și doliu. Autoritățile franceze par mai alerte cu ceea ce se întâmplă în afara granițelor țării. În cadrul dezbaterilor din cadrul Forumului Economic Mondial, mesajul autorităților franceze a fost, de fapt, un îndemn adresat categoric tuturor actorilor prezenți să își îndeplinească prerogativele de care dispun împotriva terorismului. Între timp, și cel de-al treilea autor al atentatelor de la Paris, Amedy Coulibaly, care a ucis o poliţistă şi patru ostatici evrei la un magazin cu specific evreiesc, a fost înmormântat vineri, la Thiais, în regiunea pariziană. Trupul neînsuflețit al teroristului,  care a fost luat de la Institutul Medico-Legal din Paris în cursul dimineţii, a fost înhumat în partea musulmană a cimitirului din Thiais, unul dintre cele mai mari din jurul capitalei franceze, după ce statul Mali, de unde este originară familia sa, a refuzat să îi primească trupul.

            Ceilalţi doi autori ai atentatelor jihadiste de la Paris, fraţii Cherif şi Said Kouachi, care au ucis 12 persoane în atacul de la redacţia revistei satirice ”Charlie Hebdo”, au fost înmormântaţi săptămâna trecută, la Gennevilliers, respectiv, la Reims. Potrivit legislaţiei franceze, este necesar ca rudele unui defunct să ceară autorizarea de înmormântare primarului comunei în care se află cimitirul pe care l-au ales. Primarii nu pot să refuze atunci când este vorba despre locul de reşedinţă sau în cazul în care în localitatea respectivă există un cavou al familiei.

Taguri articol


12