16 septembrie - Ziua Mondială pentru Protecţia Stratului de Ozon

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

16 septembrie - Ziua Mondială pentru Protecţia Stratului de Ozon

Justiție 16 Septembrie 2006 / 00:00 806 accesări

Naţiunile Unite au desemnat data de 16 septembrie ca fiind Ziua Mondială pentru Protecţia Stratului de Ozon. Anul acesta, evenimentul va fi sărbătorit, la nivel mondial, sub deviza „Protejînd stratul de ozon, salvaţi viaţa planetei!”. România s-a aliniat eforturilor promovate la nivel internaţional în domeniul protecţiei atmosferei, prin ratificarea „Convenţiei privind protecţia stratului de ozon”, adoptată la Viena în 1985, cît şi a „Protocolului privind substanţele care epuizează stratul de ozon”, document adoptat la Montreal în 1987 cu amendamentele ulterioare. Prin semnarea celor două documente internaţionale, România, ca şi celelalte părţi semnatare, se obligă să elimine producţia şi consumul de substanţe care afectează stratul de ozon, să aplice cele mai bune tehnologii de îmbunătăţire a reţinerii, recuperării, reciclării sau distrugerii substanţelor care afectează stratul de ozon şi să coopereze în domeniile: ştiinţific, juridic, economic şi informaţional cu celelalte state ale lumii. De asemenea, România trebuie să promoveze alternative pentru înlocuirea substanţelor ce afectează stratul de ozon, a produselor ce conţin astfel de substanţe sau a celor care au fost realizate cu ajutorul substanţelor care distrug stratul de ozon. „Echilibrul stratului de ozon este extrem de fragil şi protecţia lui nu poate continua decît prin sprijinul şi cooperarea tuturor segmentelor societăţii, prin implicarea directă a publicului larg, consumator de produse care conţin sau doar sînt fabricate cu ajutorul substanţelor care distrug stratul de ozon”, a declarat purtătorul de cuvînt al Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Constanţa, Ionuţ Ferendino. Acesta a adăugat că în perioada 16 - 29 septembrie, APM Constanţa a iniţiat o serie de acţiuni de informare a tuturor cetăţenilor pentru marcarea acestui eveniment.

Taguri articol


12