38 de directori cu punctaj maxim la evaluarea ISJ

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

38 de directori cu punctaj maxim la evaluarea ISJ

Eveniment 28 August 2013 / 00:00 742 accesări

Ca în fiecare an, directorii unităţilor şcolare sunt „ţinta” evaluării activităţii manageriale desfăşurate pe parcursul anului şcolar 2012-2013. Cei care au avut această sarcină au fost inspectorii şcolari din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa. S-au format grupuri de câte doi inspectori şcolari care au mers la fiecare unitate de învăţământ, s-au purtat discuţii şi, în baza activităţii derulate în ultimul an şcolar, inspectorii au completat o fişă de evaluare care conţine mai mulţi itemi. Unii directori de unităţi au obţinut punctaje foarte bune, până la 100 de puncte, altele, în schimb, „modeste”, după cum zic inspectorii şcolari. Cum era de aşteptat, liceele cu prestigiu din Constanţa, precum Colegiul Naţional „Mircea del Bătrân”, Liceul Teoretic „Ovidius” sau chiar Grup Şcolar „Ioan N. Roman” - o unitate mai puţin cotată, au obţinut punctaje mari. În total, 16 directori de licee şi 22 directori de şcoli gimnaziale au primit punctaj maxim. Lor li se adaugă şi mai multe şcoli gimnaziale. O surpriză plăcută este Şcoala Gimnazială din Ciocârlia, un exemplu pozitiv pentru unităţile de învăţământ din mediul rural, unde directorii de şcoli au mai puţine şanse să deruleze activităţile cuprinse în fişa de evaluare. Inspectorul şcolar de specialitate pentru management educaţional, evaluare şi dezvoltare instituţională şi asigurarea calităţii din cadrul ISJ, prof. Liliana Timofte, a precizat că directorul şcolii de la Ciocârlia a făcut parte din comisia naţională pentru schimbarea curriculumului şcolar şi, din acest motiv, a primit punctaj în plus la evaluare. Ea a adăugat că printre alţi itemi care s-au luat în considerare la evaluare au fost organizarea unor activităţi de petrecere a timpului liber pentru motivarea cadrelor didactice, dar şi posibilitatea ca şcolile să pună la dispoziţie spaţiile de învăţământ pentru a atrage resurse financiare. La polul opus, sunt şi şcoli cu punctaj mai mic, spre exemplu, 86 de puncte. Printre acestea se numără două unităţi din Constanţa: Şcoala nr. 33 Anghel Saligny (86 de puncte) şi Şcoala nr. 29 „Mihai Viteazu” (88 de puncte). Lor li se adaugă şi multe şcoli din mediul rural: Grădina, Topalu, Aliman, 23 August. În total, inspectorii ISJ s-au deplasat în 156 de unităţi şcolare.



12