A început numãrãtoarea inversã pentru militarii fãrã liceu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

A început numãrãtoarea inversã pentru militarii fãrã liceu

Justiție 20 Noiembrie 2006 / 00:00 921 accesări

Pentru cei peste 2300 de jandarmi din întreaga ţarã, care urmeazã sã fie concediaţi pînã la finele acestui an, venirea sãrbãtorilor de iarnã reprezintã un coşmar cu final implacabil. În loc de cadouri şi prime, militarii care nu au liceul terminat vor intra în Uniunea Europeanã din postura de şomeri. În aceastã situaţie se aflã şi 250 de sergenţi angajaţi pe bazã de contract care îşi desfãşoarã, încã, activitatea în cele trei unitãţi constãnţene şi anume Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ), Gruparea Mobilã Tomis şi Unitatea Specialã Cernavodã. Deşi iniţial s-a spus cã victimele reorganizãrii prin care trece Jandarmeria Românã vor primi preavize de 60 de zile, se pare cã "eliminarea" lor va fi mult mai rapidã, şi se va face în doar 15 zile. Potrivit mai multor tineri, direct afectaţi de aceastã stranie reorganizare, preavizele de concediere vor fi distribuite în perioada 20 -28 noiembrie, mai mulţi dintre ei fiind invitaţi de astãzi la sediul Inspectoratului pentru a-şi ridica "hîrtiile". Reprezentanţii IJJ spun însã cã, în aceastã perioadã, o parte dintre cei excluşi din structurã sînt chemaţi la Inspectorat, doar pentru unele "discuţii" şi cã preavizele vor fi eliberate începînd cu 5 decembrie. Ce înseamnã purtarea unor discuţii între "concediator" şi concediaţi este greu de înţeles, avînd în vedere cã purtãtorul de cuvînt al Inspectoratului General, lt Marius Teodorescu a declarat categoric, în urmã cu cîteva zile, cã legea este clarã şi cã ordinul nu poate fi revocat şi nu poate lãsa loc de negocieri. Aşadar, indiferent de momentul în care se începe împãrţirea preavizelor, destinul JAC-ilor (n.r. jandarmi angajaţi pe bazã de contract) fãrã liceu este unul singur şi anume, intrarea în şomaj. " Nu a fost stabilit un termen fix al preavizelor , pentru cã legea spune cã este vorba de un termen legal de minimum 15 zile. Prevederile civile privind preavizele nu se aplicã în acest caz, în sensul cã militarii vor lucra în aceastã perioadã timp de opt ore pe zi, conform legii, şi vor primi toate drepturile salariale cuvenite, inclusiv sporurile" a declarat purtãtorul de cuvînt al IJJ Constanţa, col. Dumitrel Lupaşcu. Mulţi dintre militarii care vor primi preavize spun cã aceastã disponibilizare este ilegalã, întrucît niciodatã nu au fost informaţi în scris despre obligaţia de a-şi termina studiile liceale. " În luna mai ni s-au prelungit contractele cu încã doi ani, iar apoi ni s-a spus cã vom fi concediaţi pentru cã nu ne-am terminat studiile. Nu am primit însã vreo hîrtie oficialã care sã menţioneze obligativitatea terminãrii liceului" a declarat unul din militarii fãrã liceu, care susţine cã va acţiona în judecatã IJJ-ul pentru concediere abuzivã.

Taguri articol


12