Curtea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, ora 10:30. Trei femei duc grăbite o targă spre o ambulanţă care staţionează. Urmează o discuţie cu voce joasă şi una dintre femei izbucneşte în plîns. Pe targă este întins un pacient acoperit cu pături şi haine, care de-abia răsuflă. Femeia plînge în continuare, fiind consolată de o alta mai tînără, care încearcă să o calmeze. Resemnate, femeile se uită de jur împrejur în curte şi zăresc o altă ambulanţă parcată în faţa spitalului, la care aleargă disperate. Şoferul dă negativ din cap la întrebarea pusă de cele trei femei. Într-un final, iau targa şi se îndreaptă spre Unitatea de Primire Urgenţe. “Am solicitat o ambulanţă care să îl ducă acasă pe cumnatul meu, deoarece suferă de ciroză şi este în fază finală. A venit şoferul ambulanţei cu numărul CT-39-AMB şi a anunţat că este în curte. Am luat bolnavul şi am coborît, dar cînd am ajuns în curte, salvarea nu mai era. Am rugat alţi şoferi să ne ajute, dar ne-au spus că nu pot face aşa ceva, deoarece nouă ne-a fost alocată deja o salvare”, a povestit Gabriela Ene, cumnata bolnavului de pe tragă. Lîngă femei a venit o infirmieră care le-a spus că a sunat la Serviciul de Ambulană al Judeţului Constanţa pentru a vedea din ce cauză nu soseşte salvarea solicitată. “Mi s-a spus că este pe drum. Am sunat de mai multe ori la Ambulanţă şi de fiecare dată am primit acelaşi răspuns. Doamnele au coborît de mai bine de o oră de pe secţia Medicală I”, a spus Viorica Florea, una dintre infirmierele din Urgenţă.

Între timp, soţia bolnavului alerga dintr-o parte în alta a Unităţii de Primire Urgenţe în speranţa că cineva o va ajuta şi va putea ajunge acasă. Lîngă targă, o lumînare ardea mocnit. Tînăra care era fiica celui de pe tragă îl învelea sperînd că îl poate proteja de curent. “Săracul, voia să moară acasă, nu în spital, de aceea am solicitat o ambulanţă. Păcat că trebuie să treacă prin atîtea pentru a ajunge casă. Bine că nu mai simte mare lucru… E pe moarte. De cînd l-am adus duminică la spital, ne-am gîndit că se duce pe lumea cealaltă, iar medicii ne-au confirmat asta. Dar pînă a ajuns la un medic, au trecut multe ore, pentru că ne-au spus că nu e urgenţă şi trebuie să aştepte. Am aşteptat de la 10:00 dimineaţa pînă după-amiază”, a adăugat Mariana Ionescu, soţia bolnavului. La scurt timp după aceasta, infirmiera a exclamat: ”Gata, a venit ambulanţa!”. Cele trei femei s-au grăbit spre maşină ca să plece cu bolnavul spre casă, unde acesta îşi putea da sufletul în linişte, dar una dintre ele a strigat speriată: ”A murit! A murit!”. Niciuna dintre ele nu a mai putut vorbi. Într-un final s-au urcat în maşină, fără a putea îndeplini ultima dorinţă a bolnavului, aceea de a muri acasă. “Pacientul nu a murit la spital, ci acasă. Chiar familia ne-a sunat ca să ne spună acest lucru. Nu este adevărat că şoferul a ajuns la spital şi după aceea a plecat, iar noi nu putem să lăsăm deoparte cazurile grave în favoarea unui caz în fază terminală. Este adevărat că a durat mult pînă a ajuns şoferul la spital, dar aceasta pentru că a avut numeroşi pacienţi pe care trebuia să îi ducă. Un caz terminal nu este urgenţă şi nicăieri în lume nu se procedează aşa, deoarece pacientul moare în spital, nu este transportat acasă. La noi este vorba de mentalitatea oamenilor care cred că un bolnav trebuie să moară acasă”, a declarat directorul adjunct al SAJ, dr. Aurora Broască.