A XIV-a ediţie a Colocviului Naţional de Haiku

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
La Constanţa

A XIV-a ediţie a Colocviului Naţional de Haiku

Cultură 09 Octombrie 2007 / 00:00 655 accesări

Societatea de Haiku din Constanţa, Revista „Albatros” şi Colegiul Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu” organizează, pe data de 14 octombrie, cea de-a XIV-a ediţie a Colocviului Naţional de Haiku. În cadrul manifestării care va începe la ora 09.00, va fi lansată antologia internaţională de haiku, intitulată „Greieri şi crizanteme”, scrisă de Valentin Nicoliţov şi Vasile Moldovan. De asemenea, va fi organizat un atelier de renku, moderator fiind scriitorul Şerban Codrin din Slobozia.

Tot în acest an, Societatea de Haiku a organizat, în perioada 1 - 5 iunie, Primul Congres Internaţional de Haiku desfăşurat la Constanţa. Amplul eveniment cultural s-a bucurat de un număr mare de participanţi, atît din ţară, cît şi de peste hotare. În cadrul primului Congres Internaţional de Haiku de la malul mării au fost susţinute comunicări ştiinţifice pe teme diferite, cum ar fi: „Haiku în educaţie”, „Haiku şi artele”, „Poezia haiku şi relaţia ei cu alte specii poetice” şi „Critică şi teorie literară despre haiku”.

Taguri articol


12