ACL vrea să fie votată prin poștă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

ACL vrea să fie votată prin poștă

Politică 02 Septembrie 2014 / 00:00 337 accesări

Îi tot auzim pe reprezentanții PDL și, mai nou, PNL vorbind despre fraudarea alegerilor. Nu știm cum se face, însă că Traian Băsescu a câștigat toate scrutinele despre care spunea că au fost fraudate de adversarii politici. Tot de când președintele și susținătorii săi vorbesc și condamnă fraudarea alegerilor, aceleași personaje politice ne spun și despre faptul că avem nevoie de votul prin corespondență. Argumentul ACL în susținerea propunerii ar fi acela că românii din diaspora sunt cetățeni a căror opinie asupra bunului mers al țării este la fel de importantă ca și a celor care trăiesc în România. Ne întrebăm însă dacă reprezentanții ACL vorbesc prin această propunere și despre votul miilor de votanți de la Paris, care, cică, ar fi votat pentru Traian Băsescu, ajutându-l să ajungă președinte. Una peste alta, ACL consideră că „asigurarea condițiilor pentru ca toți cetățenii să își poată exprima liber votul, în condiții decente, trebuie să fie o obligație pentru întreaga clasă politică“. „Respectarea drepturilor constituționale, inclusiv cel de vot, pentru cei care muncesc și trăiesc în străinătate reprezintă o responsabilitate pe care ACL și candidatul la Președinție al dreptei unite, Klaus Iohannis, și-o asumă“, se arată într-un comunicat al ACL. Liberalii și democrat liberalii spun că votul prin corespondență este o soluție a cărei eficiență a fost validată prin practică în Marea Britanie, Belgia, Italia, Germania sau Spania. Probabil că, în acele state, votul prin corespondență se face legal și nu ar fi o soluție pentru ca un grup de persoane să hotărască cine iese președinte.

Taguri articol


12