Activele fondurilor de pensii private facultative, mai mari cu 4,68%

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Activele fondurilor de pensii private facultative, mai mari cu 4,68%

Economie 26 Ianuarie 2008 / 00:00 552 accesări

Activele nete ale celor şapte fonduri de pensii private facultative care operează în România au crescut cu 4,68 la sută săptămîna trecută şi se cifrau la data de 18 ianuarie la 15,699 milioane lei (circa 4,16 milioane euro), conform datelor publicate vineri pe site-ul Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). Cei mai mulţi participanţi au reuşit să adune fondul AZT Moderato, administrat de Allianz Ţiriac, avînd 14.486 persoane, cu active nete de 3,03 milioane lei, urmat de AZT Vivace, al doilea fond administrat de Allianz Ţiriac cu 11.752 persoane, active nete de 1,493 milioane lei. BCR Prudent a atras 11.476 participanţi, cu active nete de 7,08 milioane lei, ING Clasic - 8.424 persoane şi active de 2,14 milioane lei, Pensia Mea - 5.179 persoane, active de 939.872 lei, ING Optim - 4.649 persoane, active de 999.793 lei, iar OTP Strateg - 236 persoane, active de 15.463 lei. Conform legii, pot contribui la pensiile private facultative salariaţii de pînă la 52,5 ani, nivelul contribuţiei fiind de maximum 15 la sută din salariul brut, iar contribuţiile sînt deductibile în limita a 200 de euro pe an, atît pentru angajat (din impozitul pe venit), cît şi pentru angajator (din impozitul pe profit). Primele contribuţii în sistemul pensiilor private facultative (Pilonul III) au început să fie colectate în mai 2007. Numărul persoanelor care contribuie la fondurile de pensii facultative a ajuns la 56.202.

Întîrzierile consemnate în convertirea în unităţi de fond a contribuţiilor participanţilor la fondurile de pensii facultative administrate de ING Asigurări de Viaţă au fost cauzate de greşelile la plată, făcute de către angajatorii participanţilor. Una dintre greşeli este, potrivit asiguratorului, furnizarea de informaţii incomplete despre participanţii pentru care se face plata. Potrivit ING Asigurări, operaţiunile necesare pentru remedierea greşelilor făcute de către angajatori, care au constat în contactarea plătitorilor, solicitarea de detalii, au durat uneori mai mult de două zile. “Este extrem de important de menţionat că ING Asigurări de Viaţă nu a beneficiat în niciun fel de aceste sume, banii aflîndu-se în permanenţă în contul fondului, deschis la banca depozitară BRD, şi nu în contul ING”, se menţionează într-un comunicat al societăţii. Pe de altă pare, compania precizează că, urmare unui avertisment, ING Asigurări de Viaţă urmează procedura de a returna imediat toate contribuţiile ale căror beneficiari nu pot fi identificaţi în intervalul de două zile. Totodată, pentru rezolvarea acestor probleme, ING Asigurări de Viaţă a propus iniţierea unor modificări legislative care să permită un sistem de plată mai facil a acestor contribuţii, direct de către participant.

Taguri articol


12