Adrian Severin află luni dacă rămâne fără imunitate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Parlamentul European

Adrian Severin află luni dacă rămâne fără imunitate

Politică 18 Iunie 2011 / 00:00 655 accesări

Comisia juridică a Parlamentului European va vota luni un raport întocmit de europarlamentarul italian Francesco Speroni, care propune ca imunitatea eurodeputatului român Adrian Severin să fie ridicată, având în vedere că este implicat într-un scandal de corupţie. Raportorul cazului, Francesco Speroni, precizează că a analizat argumentele pro şi contra din dosarul Severin şi recomandă ridicarea imunităţii parlamentare. De asemenea, în raport se face precizarea că se exclude restricţionarea libertăţii personale. Reporterii britanici de la “The Sunday Times” au propus unui număr de 60 de membri ai Parlamentului European să le plătească până la 100.000 de euro pe an în schimbul unor amendamente a căror adoptare ar fi fost susţinută şi promovată de respectivii deputaţi. Trei dintre aleşii europeni ar fi acceptat: Adrian Severin, Zoran Thaler şi Ernst Strasser.



12