Agenţia de Credite pentru Studenţi a primit bani din bugetul Educaţiei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Agenţia de Credite pentru Studenţi a primit bani din bugetul Educaţiei

Social 13 Februarie 2009 / 00:00 499 accesări

Membrii Comisiilor reunite pentru învăţămînt au decis, ieri, la solicitarea ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, să realoce Agenţiei Naţionale de Credite pentru Studenţi (ANCS) un milion de lei. Amendamentul la proiectul de buget pentru anul 2009, însuşit de toţi membrii celor două comisii, a fost adoptat la solicitarea ministrului Andronescu, care le-a cerut senatorilor şi deputaţilor să revină asupra proiectului adoptat deja în şedinţa de miercuri. Ea a explicat că ordonanţa adoptată de Executiv care prevede înfiinţarea ANCS şi posibilitatea ca studenţii să îşi poată finanţa studiile pentru a avea mai mult timp să se ocupe de şcoală şi, în mai mică măsură, să muncească să îşi procure resursele financiare necesare, a fost adoptată după elaborarea proiectului de buget, în care nu au fost incluse resursele financiare necesare. „Soluţia de avea această Agenţie care să funcţioneze, într-un fel, ca o bancă, ne va ajuta, într-o perspectivă nu foarte îndepărtată, să încercăm să funcţioneze ca un element de stimulare a performanţei în învăţămîntul superior”, a spus Andronescu, afirmînd că suma realocată este una este una “minimală” pentru că, pînă la următoarea rectificare, ministrul va elabora metodologia necesară, iar aceşti bani nu vor fi destinaţi împrumuturilor. Ea mai spus că, în opinia sa, ordonanţa nu va putea fi aplicată înainte de începutul anului universitar 2009-2010. Amintim că, miercuri seară, Comisiile pentru învăţămînt ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au avizat, cu cinci abţineri, bugetul Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, suplimentînd bugetul Cercetării cu 620 milioane lei din fondul de rezervă al Guvernului.



12