Agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni şi-a suspendat operaţiunile în Gaza

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni şi-a suspendat operaţiunile în Gaza

Externe 16 Ianuarie 2009 / 00:00 430 accesări

Principala agenţie ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA) a anunţat joi că îşi suspendă operaţiunile în Gaza, după ce o parte din complex a fost lovită de obuze israeliene. Trei angajaţi ai UNRWA au fost răniţi de obuzele de mortier israeliene, care au distrus complexul din Gaza. Un alt oficial al agenţiei, care şi-a păstrat anonimatul, a declarat că sute de tone de ajutor umanitar au fost distruse de flăcări. Totodată, circa o sută de pacienţi şi personal medical erau în pericol în interiorul spitalului al-Quds din Gaza, aflat în flăcări după bombardamentul armatei israeliene de joi, a afirmat într-un comunicat Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR). „Spitalul a fost supus cel puţin unui tir direct. Al doilea etaj a luat foc imediat”, a precizat Bashar Morad, directorul serviciilor de urgenţă ale Crucii Roşii Palestiniene. „Este inacceptabil ca răniţii îngrijiţi într-un spital să fie puşi în pericol”, a denunţat preşedintele CICR, Jakob Kellenberger, care a efectuat o vizită de trei zile în Fîşia Gaza şi Israel.

Luptele s-au intensificat în cursul nopţii în cartierul sudic Tel el-Hawa, din oraşul Gaza. Zeci de tancuri israeliene, asistate de aviaţie, au pătruns, joi dimineaţa, pentru prima dată, într-un cartier din oraşul Gaza, unde au avut loc confruntări violente între militari şi combatanţii palestinieni. Tancurile, sprijinite de aviaţie, au avansat pînă în centrul cartierului rezidenţial Tal al-Hawa, de la periferia oraşului Gaza. Blindatele au lansat obuze, inclusiv în direcţia imobilelor rezidenţiale, în timp ce aviaţia a efectuat raiduri, potrivit martorilor. Sute de familii palestiniene au fugit din zonă către regiunile mai apropiate de centrul oraşului Gaza. Blindatele au efectuat incursiuni în alte două cartiere din Gaza, al-Choujaiya şi Zeitoun, unde au fost de asemenea semnalate lupte. Aviaţia a condus şi atacuri în nordul Fîşiei Gaza. O femeie şi cei trei copii ai săi au murit într-unul din aceste raiduri la Beit Lahya, potrivit surselor medicale. Alţi trei palestinieni au murit în raidurile efectuate de aviaţia israeliană în noaptea de miercuri spre joi. Armata israeliană a anunţat uciderea lui Said Siam, ministru de Interne în Guvernul format de Hamas în Fîşia Gaza. De la declanşarea ofensivei israeliene, la 27 decembrie, 1.054 de persoane din acest teritoriu palestinian au murit şi peste 4.870 au fost rănite, conform unui ultim bilanţ furnizat de şeful serviciilor de urgenţă din Gaza, Mouawiya Hassanein.

Bombe cu fosfor

Incendiul izbucnit joi la sediul Agenţiei ONU pentru ajutorarea refugiaţilor palestinieni din Gaza este rezultatul bombelor cu fosfor utilizate de armata israeliană. „Nu au existat lupte în apropierea clădirii. În schimb, Israelul a lansat obuze de artilerie şi bombe cu fosfor. Angajaţii internaţionali mi-au comunicat că incendiul a izbucnit din cauza fosforului”, a afirmat directorul agenţiei ONU, John Ging, precizînd că a solicitat o anchetă completă. Circa 700 de persoane se aflau în apropiere, în momentul bombardamentului. Situaţia s-a agravat pentru că incendiul a cuprins zona atelierelor, platforma de transport şi depozitul de benzină. Directorul UNRWA a atribuit responsabilitatea incendiului armatei israeliene.

Şi organizaţia pentru apărarea drepturilor omului, Human Rights Watch, a cerut din nou Israelului să nu folosească arme care conţin fosfor alb sau substanţe chimice asemănătoare în zonele populate din Fîşia Gaza. Fosforul alb este un agent toxic, iar expunerea la acesta ar putea fi fatală. Utilizarea sa nu este interzisă de un tratat internaţional şi poate fi folosit pentru a crea perdele de fum. Folosirea acestuia împotriva populaţiei civile sau împotriva forţelor militare staţionate în rîndul populaţiei civile este interzisă conform protocolului III al Convenţiei din 1980 privind armele convenţionale. Alăturîndu-se organizaţiei, Franţa a cerut luni Israelului să nu folosească această substanţă, invocînd toxicitatea sa pentru populaţie. Medicii palestinieni au menţionat că au tratat în Fîşia Gaza zeci de persoane care sufereau de arsuri cauzate de fosforul alb, observatorii organizaţiei Human Rights Watch asistînd la atacuri cu fosfor sau cu o substanţă similară.

Răspuns favorabil la planul egiptean

Israelul ar fi oferit un răspuns pe deplin favorabil la planul egiptean de încheiere a conflictului din Gaza, potrivit unui oficial egiptean neidentificat, citat joi de televiziunea publică egipteană. Potrivit sursei citate, Israelul are observaţii în legătură cu viziunea mişcării islamiste Hamas şi o altă întîlnire urmează să aibă loc între negociatorii israelieni şi egipteni. La rîndul său, Hamas a transmis Egiptului că este de acord cu un armistiţiu de un an cu posibilitatea de a fi reînnoit, dacă Israelul se retrage din Fîşia Gaza în termen de o săptămînă. O altă condiţie este redeschiderea imediată a punctelor de trecere a frontierei.

Principalul negociator israelian, generalul în rezervă Amos Gilad, va efectua luni o vizită în Egipt pentru a discuta despre un eventual proiect de armistiţiu, a anunţat un oficial din cadrul Ministerului israelian al Apărării. Amos Gilad, consilier al ministrul Apărării Ehud Barak, va discuta cu şeful serviciilor de informaţii egiptene, generalul Omar Souleiman, despre un plan egiptean pentru a pune capăt confruntărilor dintre armata israeliană şi mişcarea Hamas. Potrivit postului public de radio israelian, dacă propunerile egiptene sînt acceptate de Israel, vor fi supuse unui vot al Cabinetului de securitate şi apoi al Guvernului, în următoarele zile. Egiptul a afirmat miercuri că a obţinut aprobarea Hamas pentru acest plan, însă mişcarea islamistă palestiniană nu a confirmat acest lucru. La rîndul său, preşedintele Autorităţii Palestiniene a declarat că a primit semne pozitive privind încheierea unui armistiţiu în Fîşia Gaza.

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, se află în regiune încercînd să obţină un armistiţiu, în timp ce statele arabe încearcă să preia controlul în medierea unui acord de pace. Ban Ki-moon a apreciat joi că au fost îndeplinite condiţiile pentru ca violenţele din Fîşia Gaza să înceteze. Acesta a avut întrevederi cu ministrul Afacerilor Externe, Tzipi Livni, la Tel Aviv şi ulterior cu premierul Ehud Olmert şi cu preşedintele Shimon Peres. Vineri, va merge la Ramallah, în Cisiordania, pentru a se întîlni cu preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmud Abbas. Şi Adunarea Generală a ONU a organizat joi o reuniune de urgenţă pentru a cere respectarea Rezoluţiei 1.860 a Consiliului de Securitate al ONU, votată joia trecută şi solicitînd un armistiţiu în Gaza. Această rezoluţie cere încheierea unui armistiţiu imediat, durabil şi pe deplin respectat care să conducă la retragerea totală a forţelor israeliene din Fîşia Gaza. A rămas însă deocamdată fără consecinţe concrete. În schimb, SUA sînt dispuse să ofere asigurări Israelului pentru a împiedica reînarmarea Hamas, a declarat joi un oficial de la Biroul premierului israelian Ehud Olmert.

Mai mult de trei-sferturi dintre cetăţenii israelieni apreciază că operaţiunea din Fîşia Gaza este un succes, arată un sondaj de opinie dat publicităţii joi. Întrebaţi dacă operaţiunea din Fîşia Gaza a fost un succes, 78% din persoanele intervievate au răspuns afirmativ, în timp ce 13% cred că este un eşec. Sondajul, comandat de cotidianul „Haaretz”, a fost realizat de Institutul Dialog pe un eşantion reprezentativ de 561 de persoane.

Întreruperea relaţiilor diplomatice

Guvernul venezuelean a întrerupt relaţiile diplomatice cu Israelul, în semn de protest faţă de ofensiva israeliană din Fîşia Gaza, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe de la Caracas. Oficialii de la Caracas şi-au justificat decizia prin persecutarea inumană a poporului palestinian, condusă de autorităţile din Israel. Pe 6 ianuarie, Guvernul de la Caracas l-a expulzat pe ambasadorul Israelului.

Ex foto 1 Complexul UNRWA din Fîşia Gaza era platforma pentru toate operaţiunile din Fîşia Gaza, benzină şi alimente fiind stocate în acest complex

Ex foto 2 Fosforul alb este un agent toxic, iar expunerea la acesta ar putea fi fatală



12