Al Di Meola concertează în România

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Al Di Meola concertează în România

Monden 16 Februarie 2011 / 00:00 602 accesări

Unul dintre monştrii sacri ai jazz-ului, Al Di Meola, revine la Bucureşti, pe 21 aprilie, la Sala Palatului, pentru un recital alături de trupa sa, New World Sinfonia, formată din Fausto Beccalossi (acordeon), Peo Afonsi (chitară acustică), Peter Kaszas (percuţie), Gumbi Ortiz (percuţie) şi Victor Miranda (bass).

Îndrăgostit de jazz-ul fusion experimental, Al Di Meola este, în prezent, unul dintre cei mai promeninenţi reprezentanţi ai genului. Fiul unor emigranţi din Nepal şi Italia, s-a născut în New Jersey şi a crescut ascultând Elvis Presley, Ventures sau The Beatles, învăţând să cânte la chitară şi să danseze salsa. În 1971, s-a înscris la colegiul de muzică Berklee din Boston, iar din 1974, s-a alăturat trupei lui Chick Corea, Return to Forever, alături de care a cântat până în 1976.

Primul său album solo, \"Midnight Sun\", a apărut în 1976 şi a intrat în atenţia criticilor datorită complexităţii tehnicii sale interpretative. A colaborat cu artişti valoroşi precum Chick Corea, Luciano Pavarotti, Paco de Lucia, Phil Collins, Santana, John McLaughlin, Jimmy Page, Stevie Wonder sau Jean Luc Ponty. Printre realizările sale de marcă se numără albumele înregistrate cu Return to Forever, trupa lui Chick Corea, proiectul Super Guitar Trio, care l-a reunit cu alţi doi chitarişti celebri, Paco De Lucia şi John McLaughlin sau trio-ul The Rite of Strings, cu Jean-Luc Ponty şi Stanley Clarke. Revista „Guitar Player Magazine” l-a clasat de patru ori pe primul loc în topul celor mai buni chitarişti de jazz ai tuturor timpurilor.

Începând de astăzi, timp de zece zile, tichetele la preţ special, cu 20% reducere (70,4 lei, 102,4 lei, 134,4 lei şi 174,4 lei, în funcţie de categorie) se pot cumpăra online, pe www.eventim.ro sau din magazinele Germanos, Vodafone, Orange, librăriile Humanitas şi Cărtureşti. Din data de 25 februarie, biletele vor fi disponibile la preţurile integrale: 88 lei, 128 lei, 168 lei şi 218 lei.

Taguri articol


12