Alocaţia pentru copii, diferenţiată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Alocaţia pentru copii, diferenţiată

Social 08 Martie 2014 / 00:00 1090 accesări

Senatorul PSD Gabriela Firea susţine că este necesară o reaşezare a sistemului de acordare a ajutoarelor sociale, care ar trebui să pornească de la modificarea Constituţiei, în sensul introducerii posibilităţii de a diferenţia alocaţia pentru copii în funcţie de situaţia financiară fiecărei familii. „Am promis, iar programul de guvernare al USL stă mărturie, că vom reforma sistemul ajutoarelor sociale, iar alocaţia pentru creşterea copilului să fie pusă pe baze noi, astfel încât miliardele de lei alocaţi în fiecare an să fie cheltuiţi cu folos, să aducă un sprijin real mamelor care nu se pot descurca altfel. (...) Semnalele din economie sunt pozitive, deci premisele reluării acestei discuţii sunt favorabile. Din păcate, însă, lucrurile nu pot fi rezolvate printr-o simplă indexare sau majorare a alocaţiei, în limita suportabilităţii bugetului. E nevoie de o reaşezare din temelii a sistemului, care trebuie să pornească de la o modificare a Constituţiei în sensul introducerii posibilităţii de a diferenţia această alocaţie în funcţie de situaţia fiecărei familii“, afirmă Firea într-un comunicat remis, vineri, presei. Ea face apel la susţinerea în continuare a revizuirii Constituţiei. “Aici este cel mai mare pericol generat de destrămarea Uniunii Social Liberale, împotmolirea procesului de revizuire a Constituţiei. De aceea, fac un apel la toţi colegii mei din USL, îi consider încă aşa pe toţi, să lase la o parte ceea ce ne dezbină în aceste momente şi să pună cu toţii umărul la acest proiect major pentru ţară. Prin care vom arăta inclusiv că ne pasă de toate mamele din România şi că am făcut ceva pentru a le aduce în vieţi primăvara!“, mai afirmă Firea.

Taguri articol


12