Amenzi pe bandă rulantă! Polițiștii au dat buzna în cluburile de pe litoral!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Amenzi pe bandă rulantă! Polițiștii au dat buzna în cluburile de pe litoral!

Eveniment 07 August 2016 / 12:22 734 accesări

Se spune că cine nu are masă rezervată nu are nicio șansă să intre sâmbătă noapte într-un club de fițe de pe litoral. Excepție fac oamenii legii. Polițiștii au descins, fără mari rezerve, în 12 cluburi din stațiuni, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Acțiunea a avut ca obiectiv prevenirea faptelor antisociale și verificarea legalității activităților economice. Operațiunea coordonată de ofițerii Direcției de Investigare a Criminalității Economice a scos nereguli grave la suprafață. Iată, chiar și în condițiile în care patronii unităților respective obțin pe durata verii profituri uriașe, aceștia tot nu găsesc resursele pentru a garanta siguranța turiștilor. Probleme sunt însă în toată țara. În ultimele două zile, Poliția Română a organizat o acțiune, la nivel național, în cluburi și baruri, pentru prevenirea și combaterea activităților infracționale. Oamenii legii au constatat 400 de infracțiuni și au aplicat peste 8.300 de sancțiuni contravenționale.

„Astfel, pentru neregulile constatate, polițiștii au întocmit trei dosare penale, dintre care două pentru evaziune fiscală și unul la regimul drogurilor. Agenții au indisponibilizat 108.000 de lei și au aplicat cinci sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 106.000 de lei. La activități au participat 3.392 de polițiști de ordine publică, de investigații criminale și de la alte formațiuni de poliție. Au fost efectuate 1.180 de acțiuni și controale și au fost constatate 394 de infracțiuni, dintre care 168 de natură judiciară și 226 de altă natură, iar 26 de persoane au fost reținute sau arestate. Polițiștii au aplicat 8.348 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 2.476.863 de lei", se arată în comunicatul remis de Poliție Română. Oamenii legii au reușit să identifice în această perioadă și 11 minori dispăruți.

Citește și:

Magazin cu probleme! Produse alimentare confiscate cu tona!

Taguri articol


12