Ana Bogdan a trecut de calificări la Roland Garros

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ana Bogdan a trecut de calificări la Roland Garros

26 Mai 2017 / 13:35 1043 accesări

Ana Bogdan, locul 106 WTA)s-a calificat pentru prima oară în carieră pe tabloul principal de la Roland Garros, după ce a învins-o vineri pe Virginie Razzano (Franţa, 276 WTA), scor 6-4, 6-0. Bogdan a câştigat toate cele trei meciuri din calificările turneului de Grand Slam desfăşurat pe zgură, trecând pe rând în această săptămână de conaţionala Alexandra Dulgheru, scor 2-6, 6-3, 7-6, de turcoaica Basak Eraydin, scor 6-4, 6-3, şi de franţuzoaica Virginie Razzano, scor 6-4, 6-0. Ultimul meci, disputat vineri, a fost şi cel mai facil, sportiva noastră reuşind să se impună după o oră şi 15 minute de joc. Ana va evolua în premieră pe tabloul principal al turneului care la această ediţie pune la bătaie premii totale în valoare de 36 de milioane de euro. Interesant este că Bogdan nu mai intrase nici măcar în calificări până în 2017, aşa că prima încercare a fost cu noroc! Jucătoarea din Sinaia şi-a asigurat şi un cec important, în valoare de 35.000 de euro. Ana Bogdan a avut un moral ridicat în această săptămână şi datorită unei veşti primite de la Wimbledon, acolo unde organizatorii au acceptat-o în premieră pe tabloul principal. Până atunci însă, Ana va avea ocazia fantastică de a juca pe arenele legendare de la Roland Garros, unde îşi vor mai face apariţia alte cinci românce: Simona Halep, Irina Begu, Sorana Cîrstea, Monica Niculescu și Patricia Țig.

Taguri articol


12