Analize gratuite prin Caravana Medicală PSD

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Analize gratuite prin Caravana Medicală PSD

Politică 25 Noiembrie 2008 / 00:00 632 accesări

Caravana Medicală iniţiată de PSD a poposit, ieri, în zona constănţeană ICIL. Zeci de persoane, în special vîrstnici, au avut ocazia să afle cum stau cu sănătatea în urma cîtorva analize de bază efectuate gratuit de personal medical de specialitate. Alături de persoanele care au dorit să-şi afle tensiunea şi greutatea s-a aflat şi candidatul PSD pentru Colegiul senatorial 4, doctorul Mircea Pătruţ. El i-a îndrumat pe locuitorii din zona ICIL să-şi efectueze testele gratuite. “Sînt cîteva teste care pot depista predispoziţia şi factorii de risc pentru anumite boli. Depistînd precoce aceşti factori de risc, ei pot fi înlăturaţi fără a se ajunge la stadiul manifest al bolii. În acest fel se va cheltui mai puţin decît dacă ajungem să vindecăm boala în diferitele ei forme şi etape, cînd tratamentul presupune un efort financiar mult mai mare“, a declarat Pătruţ. El a adăugat că prin aceste teste privind tensiunea arterială şi greutatea corporală se pot determina suprafaţa corporală, încărcarea organismului pacientului cu grăsime şi apă, de unde se poate trage concluzia dacă acea persoană se hrăneşte normal sau nu şi i se pot da sfaturi, un tratament sau poate fi îndrumată către o clinică unde să-şi facă analize de specialitate. “În felul acesta, putem afla dacă un om este sănătos, dacă este predispus unei boli sau dacă are vreo afecţiune“, a mai spus Pătruţ.



12