”Rusia şi-ar putea îndrepta rachetele spre Ucraina”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

”Rusia şi-ar putea îndrepta rachetele spre Ucraina”

Externe 13 Februarie 2008 / 00:00 541 accesări

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat că, teoretic, Rusia îşi poate îndrepta rachetele spre Ucraina, dacă această ţară aderă la NATO. ”Sînt îngrozit să spun aşa ceva, este înspăimîntător să te gîndeşti că Rusia, în replică la o posibilă desfăşurare a unor elemente ale scutului în Ucraina, ar fi nevoită să-şi îndrepte sistemele ofensive de rachete spre Ucraina”, a declarat Putin, întrebat despre posibila aderare a Ucrainei la NATO. SUA nu au cerut Ucrainei, fostă republică sovietică, avînd o populaţie de 47 de milioane de locuitori şi considerată de Rusia drept aparţinînd sferei sale de interese, să se implice în vreun fel în acest proiect al scutului antirachetă.

Tot ieri, Vladimir Putin a aprobat retragerea radarelor ruseşti din Ucraina. Şeful statului a promulgat o lege numită “Denunţarea acordului între Rusia şi Ucraina privind sistemele de avertizare antirachetă şi control spaţial”, potrivit serviciului de presă al preşedinţiei ruse. Această lege, adoptată de Duma de Stat, Camera Inferioară a Parlamentului rus, la 25 ianuarie, deschide calea către închiderea bazelor radar ruse de la Mukacev (vestul Ucrainei) şi Sevastopol (Crimeea) şi repatrierii dispozitivelor. Comandantul forţelor spaţiale, Vladimir Popovkin, explicase la 25 ianuarie că Rusia are intenţia de a renunţa la toate radarele din străinătate şi de a nu mai depinde de alte state, ca Ucraina, Azerbaidjan, Kazahstan sau Belarus. Un adjunct al ministrului Apărării, Nikolai Pankov, explicase că intenţia Rusiei de a renunţa la radarele din Ucraina este legată de intenţia acestei foste republici sovietice de a adera la NATO. Preşedintele rus a a semnat, în acelaşi timp, un al doilea decret care prevede prelungirea exploatării şi fabricării în comun de Rusia şi Ucraina a rachetelor RS-20 (Satana), a precizat Kremlinul.

În cursul zilei de ieri, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a anunţat că peşedintele Vladimir Putin va participa la summit-ul NATO din aprilie, care se va desfăşura la Bucureşti. ”Preşedintele Vladimir Putin a acceptat invitaţia de a participa la summit”, a declarat Lavrov în timpul unei vizite la Geneva. ”Acest lucru demonstrează din nou faptul că Rusia este deschisă dialogului pe orice teme”, a precizat ministrul. La reuniunea de la Bucureşti va fi pentru prima dată cînd un lider rus va participa la un summit NATO, după cel de la Roma, din 1992, cînd a fost lansat actualul format al parteneriatului Rusia-NATO. Relaţiile dintre Rusia şi Alianţa Nord-Atlantică s-au deteriorat în ultimii ani, Moscova acuzînd NATO că declanşează o nouă cursă a înarmării, prin sporirea prezenţei sale militare la graniţele de vest ale Rusiei. Alte subiecte problematice sînt decizia Rusiei de a-şi suspenda participarea la Tratatul Forţelor Convenţionale în Europa (CFE) şi planurile americane referitoare la amplasarea unui scut antirachetă în estul Europei.



12