E de mirare cum o carte despre perfidia celui mai detestat şef de stat român din toate timpurile (incluzându-l iar, aici, şi pe Ceauşescu!) are doar 190 de pagini!? Dar poate, din miile de pagini care s-ar putea scrie concret despre nemerniciile comise de Traian Băsescu, nu în opt ani de domnie, ci în douăzeci de politică, una ar fi suficientă pentru a ilustra cel mai tipic gest abject, programatic: ameninţarea sau ”arătarea pisicii”. Pentru că mizeriile discursului său politic nu au început cu lacrimogenul telenovelistic ”dragă Stolo”, ci cu cimilitura conform căreia nu avem nevoie de autostrăzi în România!?! Aşa cum, la aceeaşi vreme, colegul său de mişmaşuri Radu Berceanu declara ritos că n-avem nevoie nici de centrală nucleară!? Dar, mai recent, declaraţiile sale ameninţătoare la adresa CCR, primului ministru, preşedintelui interimar şi bietului chestor de poliţie consacră nu numai un ”stil” de a face politică, dar şi un mecanism penal de a-şi pune la respect adversarii. ”Domnu\' chestor, aveţi grijă, că eu cred că v-am făcut chestor!”, după principiul ”io te-am făcut, io te omor!”. Probabil, n-au scăpat neameninţaţi, de-a lungul timpului, nu numai duşmanii săi asumaţi, ci şi colaboratorii apropiaţi, oameni care şi-au jerfit cariera în umbra despotului cârmaci. Dar nu ameninţări subtile, părinteşti sau oarecum justificate, ci bădărăneşti şi gratuite. Şi, ce e mai grav, ilegale şi ilegitime, făcute de pe o poziţie care altminteri reclamă echidistanţa arbitrului şi nu a jucătorului sau suporterului partizan, subiectiv, care vrea să câştige cu şmecherie. S-a tot vorbit de motivele mai mult sau mai puţin constituţionale pentru care primul Păcălici al ţării a fost suspendat - nu o dată, de două ori. Or, tocmai un astfel de comportament veros reclamă nu numai intervenţia fermă şi promptă a politicului, dar şi a justiţiei. Pentru că una e să ameninţi, ca Obama, teroriştii din deşert, şi alta e, ca Băsescu, să ameninţi instituţii, funcţionari ocupând funcţii publice, demnitari ai propriului stat. Ba, pardon, şi ai altor state, pentru că el şi-a permis să-i ameninţe şi pe Putin, şi pe Tony Blair şi pe alţii. Dornic să sugă doar de la Marele Licurici, a uitat că mai e un ”licurici”, la fel de mare, de la care vine lumina de răsărit...

În fine, e foarte posibil ca respectivul chestor de poliţie ameninţat să fi greşit. Şi că ”organele” statului s-ar fi autosesizat, anyway. Însă modul în care şi-a asmuţit Traian Băsescu dulăii - ”făcuţi” tot de el, ca şi respectivul chestor? - dar mai ales promptitudinea cu care au reacţionat aceştia demonstrează că, într-adevăr, Justiţia este aservită politic. Dar nu celor spre care suspendatul arată cu degetul, ci chiar lui, tâlharul care strigă ”Hoţii!”