ARC: Arestarea lui Becali distrage atenţia de la afacerile familiei Băsescu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

ARC: Arestarea lui Becali distrage atenţia de la afacerile familiei Băsescu

Justiție 04 Aprilie 2009 / 00:00 552 accesări

Grupul de Iniţiativă al Asociaţiei pentru Responsabilitate Civică (ARC) apreciază, într-un comunicat de presă, că arestarea omului de afaceri Gigi Becali face parte din planul de răzbunare al lui Traian Băsescu, care doreşte să astupe gura tuturor adversarilor politici, precum şi pe aceea a concurenţilor economici ai familiei prezidenţiale. „În realitate, prin aceste arestări, reţineri şi cercetări, preşedintele României nu vrea decît să distragă atenţia opiniei publice de la afacerile, nu tocmai oneste, ale familiei Băsescu. ARC reaminteşte faptul că numele Băsescu este implicat într-o serie de scandaluri legate de afacerile cu statul ale acestei familii, precum casa din Mihăileanu, afacerea Plus Food a lui Mircea Băsescu, fratele preşedintelui României, dosarul „Flota” etc. De fapt, pe Traian Băsescu nu-l interesează lupta împotriva corupţiei sau a corupţilor, ci doar să demonstreze Europei, lumii şi chiar întregului Univers cît de mare luptător împotriva „sistemului ticăloşit” este domnia sa, cum se luptă bietul nostru preşedinte cu mafioţii, cu „găozarii”, cu mogulii şi cu tonomatele”, se mai arată în comunicat.

Taguri articol


12