Asociația Elevilor Constanța depune plângere penală împotriva unor miniștri

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
„Termenul a expirat!“

Asociația Elevilor Constanța depune plângere penală împotriva unor miniștri

Educație 16 Ianuarie 2020 / 18:28 2374 accesări
Pe 8 ianuarie, AEC a transmis către membrii Guvernului pachete cu revendicările elevilor în privința problemei transportului

Pe 8 ianuarie, AEC a transmis către membrii Guvernului pachete cu revendicările elevilor în privința problemei transportului

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) va depune, marți, o cerere de începere a urmăririi penale pe numele membrilor Guvernului responsabili de problema transportului elevilor, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca urmare a expirării termenului de 15 ianuarie acordat pentru ca aceștia să se asigure că fiecare elev din România are posibilitatea de a ajunge la școală“, au anunțat reprezentanții AEC. Pe 8 ianuarie, AEC a transmis către membrii Guvernului pachete cu revendicările elevilor în privința problemei transportului, relatări ale cazurilor unor copii care nu pot ajunge la școală sau se confruntă cu probleme din cauza lipsei banilor de transport, precum și autobuze de jucărie, ca semn pentru lipsa de interes a miniștrilor față de situația elevilor. Această acțiune a reprezentat începutul campaniei #VremTransport.

Alături de pachete a fost lansat și un ultimatum pentru guvernanți: dacă problema transportului elevilor nu va fi rezolvată până pe 15 ianuarie, AEC va cere urmărirea penală a persoanelor responsabile. Seria de revendicări a fost următoarea: 1. Respingerea în Parlament a Ordonanței „abandonului școlar” nr. 51/2019, care a eliminat transportul județean din sfera serviciilor publice și, astfel, a dus la imposibilitatea acordării reducerilor pentru elevi și alte categorii dezavantajate, precum și abandonarea traseelor neprofitabile, lăsând mii de comunități fără transport; 2. Abrogarea HG nr. 309/1996 și modificarea art. 105 din Legea educației pentru a elimina contradicțiile legislative în ceea ce privește acordarea reducerilor pentru elevi; 3. Abrogarea HG nr. 863/2016, pentru a debloca decontarea integrală a navetei elevilor. Până la acest moment, guvernanți nu au transmis niciun răspuns cu privire la solicitările AEC. „Din lipsa de acțiune nu putem înțelege decât o dovadă de dezinteres față de elevii care merg kilometri întregi pe jos până la școală, unii dintre ei prin zone ce îi pun în pericol, precum păduri, așa cum a fost cazul din Buzău, față de elevii care sunt nevoiți să folosească cursele „la ocazie” și față de elevii ai căror familii fac sacrificii foarte mari pentru a le asigura transportul la școală. Reprezentanții elevilor pun piciorul în prag și vor trece la măsuri drastice, începând cu cererea urmăririi penale a membrilor Guvernului. Ne dorim ca în perioada ce urmează să anunțăm organizarea unor proteste, atât în Constanța, cât și în capitală“, se arată în comunicatul AEC.



Ştiri recomandate

12