Astărăstoae, condamnat la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Astărăstoae, condamnat la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese

Eveniment 26 Martie 2015 / 16:10 337 accesări

Președintele Colegiului Medicilor, Vasile Astărăstoae, trimis în judecată în aprilie 2014 pentru conflict de interese, a fost condamnat, astăzi, de Judecătoria Iaşi, la un an și șase luni de închisoare cu suspendare, decizia nefiind însă definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de zece zile. Potrivit minutei de şedinţă, Vasile Astărăstoae a fost condamnat de Judecătoria Iaşi la un an şi şase luni de închisoare, pentru conflict de interese, magistraţii suspendând însă condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de trei ani şi şase luni. "În baza articolului 71, alineatul 5 din Codul penal, pe durata termenului de încercare suspendă executarea pedepsei accesorii. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor articolului 83 din Codul penal din 1968, a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate şi executarea în întregime a pedepsei“, se mai precizează în minută.  Preşedintele Colegiului Medicilor din România şi fost rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie "Grigore T. Popa", din Iaşi, prof. dr. Vasile Astărăstoae, a fost trimis în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, în aprilie 2014, pentru conflict de interese. Procurorii precizează, în rechizitoriu, că acesta s-ar fi angajat pe sine însuşi în proiectul european "Standarde europene pentru programe post-doctorale competitive de formare în domeniul managementului, cercetării avansate şi expertizei psihiatrice medico-legale" câştigat şi implementat în 2010 de Institutul de Medicină Legală din Iaşi, al cărui director era, la vremea respectivă, prof.dr. Vasile Astărăstoae.



12