Atmosferă destinsă la antrenamentul handbaliştilor “tricolori”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Atmosferă destinsă la antrenamentul handbaliştilor “tricolori”

”Vrem să cîştigăm... pentru noi şi pentru public”, a declarat Laurenţiu Toma
Sport 14 Iunie 2007 / 00:00 902 accesări

Chiar dacă sîntem în pragul vacanţei, handbalul apare peste tot la Constanţa, semn că sportul la care am fost odată celebri în lume se simte acasă la ţărmul mării. Laureaţii Challenge Cup din acest sezon, handbaliştii lui UCM Reşiţa, au dat semicercul pe nisipul fierbinte, Butulija şi compania animînd atmosfera estivală pe plajele din Mamaia... toţi, mai puţin unul, Florin Ciubotariu, care trage din greu la antrenamentele naţionalei din Sala Sporturilor, pentru a-i îngenunchea duminică pe suedezi. Internaţionalii nu au timp încă de vacanţă, mai ales că trebuie să dovedească faptul că la Karlskrona au trăit un nedorit accident, iar cele 11 goluri reprezintă o exagerare a diferenţei de valoare dintre cele două şcoli handbalistice. ”Am revăzut jocul şi, pare surprinzător, dar pot să spun că am jucat bine. Evident, exceptînd unele greşeli care s-au făcut şi cele 11-12 ratări singur cu portarul, fără de care am fi fost lîngă ei”, a declarat portarul Ionuţ Rudi Stănescu. Părere împărtăşită, imediat după joc, chiar de valorosul conducător de joc al suedezilor, Dalibor Doder, care se aştepta la... o Românie mai puternică. ”Nu ştiu dacă neapărat mai puternică, dar o Românie mai bine organizată, pusă la punct, mai limpede în teren, am fi putut fi, iar rezultatul era altul”, a răspuns pivotul Marian Cozma, cel care a promis că la Constanţa se va concentra mai bine decît a făcut-o în Suedia, acolo unde a ratat mai multe ocazii în faţa portarilor Beutler şi Gentzel. El a mai spus că nu simte niciun fel de presiune în privinţa returului, lucru care ar putea avantaja echipa noastră: ”Mă simt relaxat, şi eu şi colegii. Ne-am obişnuit cu gîndul că sînt mai buni ca noi şi joacă la echipe mai mari, însă poate vom reuşi să le arătăm că ştim handbal”. ”Sîntem uniţi precum o familie. Atmosfera este bună şi ne dorim ca toată perioada de pregătire să o finalizăm cu victorie”, a spus Marius Novanc. Încrezător în succes duminică, în returul care începe la Constanţa de la ora 11.00 (biletele, în valoare de cinci lei, pot fi procurate de la casa de tichete a Sălii Sporturilor), se arată şi extrema campioanei României, Laurenţiu Toma: ”Ne dorim să cîştigăm pentru noi şi pentru public şi, de ce nu, să forţăm o calificare de necrezut!”

Taguri articol


12