Avem cea mai ridicată rată de deces în rândul copiilor mai mici de un an

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
17 noiembrie - Ziua Internațională a Prematurității

Avem cea mai ridicată rată de deces în rândul copiilor mai mici de un an

Sănătate 18 Noiembrie 2014 / 00:00 440 accesări

De Ziua Internațională a Prematurității - 17 noiembrie, medici neonatologi din țară au atras atenția asupra statisticilor potrivit cărora rata de deces în rândul copiilor mai mici de un an este foarte mare în țara noastră, iar pentru a putea veni în ajutorul micilor pacienți se impune o anumită dotare. În lipsa fondurilor acordate de către stat, sunt asociații și fundații care sprijină unitățile sanitare. Printre ele se numără și Asociația ”Salvați Copiii”. Alte 15 maternități din România au fost dotate, pe parcursul anului 2014, cu echipamente de specialitate necesare îngrijirii medicale a copiilor născuți prematur, în cadrul campaniei ”Grijă pentru copii”, a declarat ieri, într-o conferință de presă susținută de Ziua Internațională a Prematurității (17 noiembrie), președintele executiv al organizației ”Salvați Copiii”, Gabriela Alexandrescu. Potrivit acesteia, trei maternități din București și 12 din țară, din Brăila, Drobeta-Turnu Severin, Slatina, Galați, Călărași, Târgu Jiu, Satu Mare, Baia Mare, Sfântu Gheorghe, Miercurea Ciuc, Zalău și Oradea, au primit echipamente medicale de specialitate, precum incubatoare, mese de resuscitare sau aparate speciale de testat hemoglobina și funcțiile vitale ale nou-născuților. Alexandrescu a precizat că, în total, numărul unităților medicale care au beneficiat de astfel de echipamente se ridică la 30. ”Este important să investim în unitățile medicale din România, astfel încât țara noastră să devină un exemplu pozitiv pentru spațiul european în ceea ce privește rata de supraviețuire a nou-născuților. În continuare înregistrăm cea mai ridicată rată de deces în rândul copiilor mai mici de un an: 8,5%. Această statistică este un adevărat semnal de alarmă pentru noi, dar și pentru partenerii noștri, care înțeleg importanța de a face progrese în această direcție și de a veni cu soluții. Dorim să ajutăm ca sistemul medical românesc să fie unul de referință și în domeniul neonatologiei”, a afirmat Alexandrescu. Ea a precizat că cele 15 unități medicale care au primit echipamente de specialitate înregistrează o medie anuală de peste 3.000 de cazuri de copii născuți prematur.

CONSTANȚA Printre maternitățile unde vin pe lume copii prematuri se numără și Constanța. Chiar dacă dotările nu sunt pe măsură, nu de puține ori medicii au demonstrat că se pot face și minuni. Șeful Secției de Neonatologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) ”Sf. Apostol Andrei” Constanța, dr. Livica Frățiman, amintea, recent, că cel mai mic prematur pe care a reușit să-l salveze avea o greutate de 550 de grame. Din păcate, numărul prematurilor este în creștere față de anii trecuți, la Constanța. La începutul lunii, în Secția Neonatologie a SCJU erau în grija cadrelor medicale 17 prematuri, iar rata de mortalitate de la Constanța nu depășește media națională, respectiv 4%, o proporție mare, în opinia medicilor.

MAI MULT DE UN MILION DE DECESE ANUAL Nașterea prematură este cea mai importantă cauză a mortalității infantile, determinând la nivel mondial mai mult de un milion de decese anual, conform unui raport realizat de Save the Children International și Organizația Mondială a Sănătății, dat publicității în noiembrie 2013. La nivel mondial, în fiecare an se înregistrează 15 milioane de nașteri premature, 85% dintre acestea având loc între săptămâna a 32-a și 37-a de sarcină. Peste un milion de bebeluși mor anual din cauza complicațiilor care apar la nașterea prematură. Mulți dintre cei care supraviețuiesc suferă de dizabilități, inclusiv dizabilități de învățare, dar și vizuale și auditive. Medicii atenționează că femeile care vor copii trebuie să meargă la un control medical din timp, să aibă grijă la alimentație, igienă, în general la stilul de viață.

Asociația ”Dăruiește Aripi” din Constanța a demarat o amplă campanie de sprijin al Secției de Neonatologie a SCJU, în vederea reconstrucției și modernizării. Cei care vor să ajute în acest sens pot accesa site-ul www.daruiestearipi.ro, pentru mai multe detalii.



12