„Balul liceenilor constănţeni”, în Mamaia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Concert, modă, frumuseţe şi distracţie

„Balul liceenilor constănţeni”, în Mamaia

Monden 19 Noiembrie 2013 / 00:00 769 accesări

Un eveniment de mare amploare dedicat liceenilor din oraş este programat la sfârşitul acestei săptămâni. „Balul liceenilor constănţeni” va avea loc vineri seară, de la ora 22.30, în clubul Ego din Mamaia. Biletele au fost puse deja în vânzare pentru elevi în unităţile de învăţământ, iar ceilalţi tineri din oraş dornici de distracţie vor putea procura bilete şi în seara balului, la intrarea în club. Evenimentul este organizat de X-Alter Event, împreună cu Mopht Events, în parteneriat cu Asociaţia Tomis Antidrog Constanţa şi Agenţia Naţională Antidrog.

REGELE ŞI REGINA LICEENILOR La acest eveniment şi-au anunţat participarea grupuri de elevi din cadrul unor unităţi de învăţământ precum Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, liceele teoretice „Traian”, „Decebal”, „Mihai Eminescu”, „Lucian Blaga” sau Colegiul Economic „Carol I”. Dintre participanţi au fost deja selectaţi acei elevi care vor fi protagoniştii concursului pentru desemnarea Regelui şi Reginei balului. Prezentatorul concursului va fi actorul Mihai Bendeac, iar din juriu vor face parte, printre alţii: preşedintele Asociaţiei Litoral - Delta Dunării, Corina Martin, fostul campion olimpic la înot, constănţeanul Răzvan Florea, şi organizatoarea de evenimente Isabela Teodoroiu. Probele de concurs vor consta în verificarea culturii generale şi prezentări de modă cu ţinute casual de la casa Duet şi ţinute de seară de la Bonsay. Va exista şi o probă de talent ce va conţine surprize şi o probă de dansuri greceşti coordonată de ansamblul Comunităţii Elene „Elpis” din Constanţa.

CONCERT CU AMI Ca şi în cazul oricărui alt bal licean care se respectă, spre dimineaţă va avea loc şi un concert. La acest eveniment a fost invitată să cânte frumoasa solistă Ami, interpreta hiturilor „Trumpet Lights” şi „Otra vez”. Bruneta minionă este „pe val” şi în această toamnă, cu hitul „Deja vu”, prima piesă pe care artista o cântă în limba română şi care a fost realizată în colaborare cu rapperul Grasu XXL.

Andreea Ioana Moldovan, alias Ami, născută pe 28 septembrie 1989, a fost, în ultimul an, unul dintre cei mai solicitaţi artişti pentru concerte în întreaga ţară. Este proaspăt absolventă a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, fiind nu doar solistă vocală, ci şi violonistă.



12