Băsescu își pregătește momâile pentru a controla iar Cotroceniul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Deși se chinuie s-o ascundă

Băsescu își pregătește momâile pentru a controla iar Cotroceniul

Politică 24 Octombrie 2014 / 00:00 479 accesări

CONFIRMARE Traian Băsescu a confirmat declarațiile Elenei Udrea în legătură cu eventuala lui înscriere în PMP, precizând că își încheie mandatul în 21 decembrie, la ora 24.00, și că, din 22 decembrie, altcineva va fi la cârma statului. În replică, prezidențiabilul PSD, Victor Ponta, a spus că îl bucură faptul că, după zece ani în care a făcut ce-a vrut, Băsescu va deveni un simplu membru PMP, subordonat Elenei Udrea. Determinarea actualului președinte de a face aceste clarificări cu privire la încetarea mandatului său denotă aceleași intenții ascunse de a conduce țara din umbră. Secretarul general al PSD, Codrin Ștefănescu, a întărit această idee, argumentând că actualul șef de stat candidează la un al treilea mandat prin intermediul prezidențiabililor de dreapta. „Klaus Iohannis, Monica Macovei, Elena Udrea și Szilagy Zsolt sunt doar pioni așezați pe tabla de joc a politicii românești de mânuța deloc gingașă a lui Traian Băsescu”, a spus Ștefănescu. El a amintit de relațiile strânse pe care Băsescu le are cu fiecare dintre candidații enumerați, de la întâlnirile pe ascuns cu Iohannis până la amiciția cu Szilagy Zsolt. Prin urmare, în noiembrie, românii vor alege între Victor Ponta, adversarul declarat al regimului abuzurilor băsesciene, și unul dintre candidații puși de Băsescu să-i continue politica.

LEAPȘA CU ACUZE Cu toate că dovezile sunt cât se poate de evidente, atât actualul președinte, cât și candidații puși de el nu recunosc că ar avea vreo legătură, ba chiar continuă să joace leapșa cu acuze și critici. În timp ce Băsescu nu mai contenește cu criticile la adresa lui Klaus Iohannis și o acuză pe Monica Macovei de trădare, cea din urmă a spus că, la rândul ei, s-a simțit trădată de președinte. Macovei a spus că președintele a trecut peste capul ei atunci când i-a numit pe Laura Codruța Kovesi și pe Tiberiu Nițu la conducerea DNA, respectiv a Parchetului General.



12