BC Farul, misiune imposibilă şi la Mediaş

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Baschet (m) / Liga Naţională, etapa a 4-a: GAZ METAN MEDIAŞ - BC FARUL CONSTANŢA

BC Farul, misiune imposibilă şi la Mediaş

Sport 19 Octombrie 2013 / 00:00 471 accesări

Baschet Club Farul Constanţa va întâlni sâmbătă, de la ora 17.00, în deplasare, o altă formaţie cu mari pretenţii şi în actuala stagiune. Pregătită de selecţionerul Marcel Ţenter, Gaz Metan Mediaş nu a avut un start lansat de sezon, suferind două eşecuri în primele trei etape, însă, chiar şi în aceste condiţii, este favorită certă în partida cu BC Farul. Constănţenii au suferit trei eşecuri usturătoare în primele etape, dar speră ca, treptat, echipa să se omogenizeze şi diferenţa de pe tabelă să fie una mult mai mică.

„Cu siguranţă, în timp, lucrurile se pot schimba în bine. Sper ca în câteva etape să începem să marcăm şi noi măcar 60 de puncte. La Mediaş va fi din nou un meci foarte greu, ne propunem să primim mai puţin de 90 de puncte şi să înscriem peste 60”, a declarat antrenorul Farului, Alexandru Olteanu.

Vineri s-a disputat primul meci al etapei a 4-a: BC Mureş Tg. Mureş - BC Timba Timişoara 91-87. Celelalte partide vor avea loc după următorul program - sâmbătă: CSU Asesoft Ploieşti - Concordia Chiajna (ora 19.00), Atlassib Sibiu - Mobitelco Cluj (ora 20.00, Digi Sport 3); duminică: SCM Craiova - CSM Oradea (ora 20.00, Digi Sport 3); luni: BC Timba Timişoara - Energia Rovinari (ora 18.00), Steaua CSM Bucureşti - BCM Piteşti (ora 19.45, Digi Sport 2).

Clasament: 1. CSM Oradea 6p, 2. Steaua CSM 6p, 3. BC Tg. Mureş 6p, 4. Asesoft 5p, 5. BC Timişoara 5p, 6. SCM Craiova 5p, 7. Atlassib Sibiu 5p, 8. U. Cluj 5p, 9. Timba Timişoara 5p, 10. BCM Piteşti 4p, 11. Mediaş 4p, 12. Energia Rovinari 4p, 13. Chiajna 3p, 14. BC FARUL 3p.

Sâmbătă, la Constanţa, de la ora 11.30, în Sala Tomis, BC Farul II va întâlni, în Liga 1 la baschet masculin, formaţia Politehnica Iaşi.



12